Timișoara, oraș accesibil nevăzătorilor. Tehnologia care le-ar putea îmbunătăți viața

werty

Viața celor aproximativ 3.500 de persoane nevăzătoare din Timișoara ar putea fi îmbunătățită prin implementarea unui sistem de ghidare performant. Astfel, întregul oraș ar mai face un pas pentru a fi SMART.

Sistemul Step-Hear, proiect pilot, ar putea fi implementat în zona centrală a orașului, însă numai dacă va obține  un număr suficient de mare de voturi din partea cetățenilor. Proiectul „Sisteme de ghidaj în spațiul public pentru nevăzători” a fost scris și depus pentru bugetare participativă de către Simona Smultea, care a decis să găsească o soluție ca persoanele cu deficiențe de văz să se orienteze mai ușor în oraș.

„De când am devenit nevăzătoare, mi-am dat seama cât sunt de importante celelalte simțuri și informațiile pe care le ai din jurul tău. Este foarte important să știu unde mă aflu, din acest motiv am propus administrației locale proiectul <<Sisteme de ghidaj în spațiul public pentru nevăzători>>. Am încredere că timișorenii vor înțelege necesitatea acestei aplicații”, a spus Simona Smultea, inițiatoarea proiectului.

„În județul Timiș sunt aproximativ 3.500 de nevăzători care au nevoie de un însoțitor, iar pe lângă aceștia, există și multe alte persoane cu deficiențe de vedere care s-ar putea orienta mai ușor în spațiul public și în instituții, cu ajutorul acestui sistem. Step-Hear are la bază tehnologia Bluetooth și senzori de proximitate, astfel încât poate furniza informații în format audio în baza unei aplicații ce se poate descărca gratuit pe telefonul mobil. Sistemul poate fi extins în așa fel încât să poată oferi informații și despre culoarea semaforului, dar și pentru a orienta cetățenii în interiorul instituțiilor publice”, transmite Fundația Coutară Timișoara.

Mai mult decât atât, aplicația poate fi implementată și în alte domenii, astfel încât în zonele publice el poate fi folosit de turiști, pentru a le pune la dispoziție diferite informații de orientare, dar și pentru a asculta anumite sunete sau înregistrări.

Votul mai este deschis până vineri, 15 iulie 2022. Puteți vota propunerea Simonei aici:

https://decidem.primariatm.ro/bp/propuneri/65

În cadrul proiectului este susținut și Andrei Cătălin Sava, care a propus un proiect prin care trecerile de pietoni să devină mai sigure în Timișoara.

Puteți vota propunerea lui aici:

https://decidem.primariatm.ro/bp/propuneri/66

Votarea proiectelor înscrie în bugetul participative se încheie în 15 iulie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/