Polițiștii din Timișoara fac cercetări după ce o minoră de 14 ani susține că ar fi fost violată de un fost coleg la locuința căruia a mers miercuri, împreună cu o prietenă, în timpul orelor.
Fata este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara. Miercuri dimineață, în timpul orelor, tânăra a mers acasă la un fost coleg, împreună cu o colegă. Acolo ar fi întreținut relații intime cu băiatul de 15 ani, iar când a revenit la școală a spus că ar fi fost violată.
„La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 12.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că două minore s-ar fi deplasat la domiciliul unui alt minor din Timișoara, iar una dintre acestea ar fi întreținut raporturi sexuale fără consimțământul său. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
O anchetă este în derulare și la școală.
„Inspectoratul Școlar Județean Timiș a solicitat conducerii unității de învățământ o informare oficială completă, precum și documentele relevante privind circumstanțele în care elevii au părăsit incinta școlii și măsurile de supraveghere și prevenție existente.”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
Anul trecut, în luna septembrie, doi elevi de la Generală 30 au susținut relații intime în baia unității de învățământ. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au deschis o anchetă.