Timișoara va fi mai verde, în viitor. Primăria anunță că a început campania de plantări de toamnă, urmând a fi sădiți 2.600 de arbori.
Primăria Timișoara informează că a lansat campania de plantări de toamnă. Instituția are în plan să sădească 2.600 de arbori, care vor îmbogăți spațiile verzi din oraș. O parte a copacilor va completa aliniamentele existente, iar alții vor fi folosiți pentru crearea unor noi zone verzi.
„În această toamnă ne concentrăm pe cartierele Timișoarei, unde vrem să creștem calitatea zonelor verzi. Plantăm nu doar arbori, ci și o gamă diversă de arbuști, flori și plante perene. Facem amenajări peisagistice în mai multe zone unde am avut lucrări de infrastructură, cum sunt parcările din Complex sau Clăbucet, dar și în zona Bălcescu, unde mulți arbori au fost tăiați cu ani în urmă. Tot în această perioadă, lucrăm și pe Cetății și Bogdăneștilor, unde lucrările de reabilitare a bulevardelor se aproprie de final și acum plantăm aliniamente noi de arbori”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Potrivit Primăriei Timișoara, campania are ca scop nu numai îmbunătățirea aspectului estetic al Timișoarei, ci și reducerea nivelului de poluare a aerului, reducerea temperaturii ambientale pe timp de vară și înfrumusețarea spațiilor verzi.
Primele plantări au fost făcute pe străzile Acad. Alexandru Borza, Bulevardul 16 Decembrie 1989, Bulevardul Cetății, Bulevardul Regele Ferdinand I, Calea Aradului, Calea Circumvalațiunii, Carei, Martir Constantin Zabulica, Cugir, Dej, Haga, I. I. de la Brad, Luminița Boțoc, Martir Ion Miron, Parcul Catedralei, Parcul Copiilor, Pestalozzi și Piața 700.
„În această toamnă vor fi finalizate perdelele de arbori de-a lungul liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor – 537 de salcâmi și pe Bulevardul Cetății – 403 de frasini. De asemenea, sunt programate amenajări peisagistice în Piața Bălcescu și în parcările Clăbucet, Vaida Voievod și Lascăr Catargiu”, a detaliat Primăria Timișoara.