Timișoara închide Inelul II peste Bega. Două poduri noi și patru benzi, în trei ani

pod canal bega inel ii de circulatie timisoara

Timișoara face un pas important pentru reducerea traficului. A fost semnat contractul pentru completarea inelului II de circulație, cu un nou drum peste Bega, două poduri și patru benzi de circulație. Proiectul, finanțat din fonduri europene, trebuie să fie gata până în 2029.

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru completarea inelului II de circulație, pe tronsonul dintre strada A. Demetriade și bulevardul J.H. Pestalozzi.

Proiectul prevede construirea unei șosele de aproximativ un km., cu patru benzi de circulație, care va lega nordul de sudul orașului peste Canalul Bega. În prezent, lipsa acestei conexiuni îi obligă pe șoferi să ocolească prin zone aglomerate, inclusiv prin centru.

Investiția include și două poduri noi peste Bega: unul rutier, pentru mașini, și unul separat, pentru pietoni și bicicliști. În plus, vor fi amenajate piste de biciclete, trotuare moderne și un sistem nou de iluminat public. Proiectul prevede și plantarea a peste 300 de arbori, dar și instalarea unor echipamente care vor monitoriza în timp real calitatea aerului din zonă.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

harta pod canal bega inel ii de circulatie timisoara

Valoarea totală a investiției este de aproape 27 de milioane de euro, dintre care peste 15 milioane sunt fonduri europene. Lucrările ar urma să fie finalizate până în ianuarie 2029.

Completarea Inelului II face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii din Timișoara, care include și viitoarea închidere a Inelului IV, tot cu bani europeni.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/