Dominic Fritz, la Timișoara, nu are nicio emoție în 2024 cu Nicolae Robu, sunt convinși useriștii din Caraș-Severin, care se arată fascinați de dezvoltarea orașului de pe Bega, în ultimii ani.
„Dominic Fritz își face treaba, Timișoara chiar galopează sub administrația Fritz. Eu pot să fac un pariu de pe-acum că Fritz va câștiga fără probleme un al doilea mandat. Timișoara galopează spre dezvoltare, cifrele ne spun că Timișoara se dezvoltă foarte bine, are record de investiții. În programul Timișoara – Capitală Culturală a reușit să renoveze foarte multe clădiri, nu a făcut doar concerte foarte scumpe. Vedem școli, grădinițe renovate, vedem cinematografe redeschise, vedem că se spală trotuarele în Timișoara pentru prima dată după 30 de ani, vedem recorduri de investiții, vedem toată flota de transport în comun schimbată. Eu vă vorbesc despre cifre, nu despre opinii care au fost generate de contrele pe care i le-a făcut Cîțu lui Fritz cu Coltermul, în 2020, când eram parteneri de guvernare.”, a spus Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, la Express Live.
„Să fii atât de nenorocit ca prim-ministru?!”
Rezultatele administrației Fritz sunt cu atât mai importante, spune Plujar, cu cât sprijinul de care s-a bucurat acesta la nivel guvernamental a fost egal cu zero. Ba chiar ar fi fost sabotat, așa cum s-ar fi întâmplat și cu alți primari USR din țară. „PNL i-a făcut USR-ului când am guvernat împreună ceea ce astăzi PSD le face liberalilor. Vorbim despre spitalele care ar fi trebuit să se facă prin PNRR la Constanța, la Arad, acolo unde sunt primari liberali. Nu ne miră faptul că s-au tăiat fondurile pentru spitale la Brașov și la Alba Iulia, acolo unde are USR primari, era de așteptat, dar să fii totuși atât de nenorocit ca prim-ministru și să renunți cu atâta nonșalanță la 740 de milioane de euro din PNRR cu finanțare 100% prin acest program și să spui totuși că spitalele se vor face prin împrumuturi?! În mandatul lui Rafila, care se dădea mare specialist în sănătate, se pare că trăim cele mai dezastruoase timpuri din Ministerul Sănătății. PNRR-ul este un program dedicat proiectelor mature și aceste proiecte trebuiau să se finalizeze până în 2026, chiar Cristian Ghinea, când a fost la Reșița, a spus că spitalul din Reșița are șansă să intre pe această listă, în eventualitatea în care alte spitale nu vor avea documentația pregătită pentru a intra în acest program pe finanțare. Prima oară după 30 de ani, avem în Romania un program de țară, un plan de finanțare prin PNRR. Riscăm ca tot acest plan PNRR să se ducă pe apa sâmbetei, pentru că Ciolacu și Ciucă nu înțeleg că trebuie cu adevărat să faci acele reforme pe care ni le-am asumat. Au fost deja multe plăți de anul acesta amânate pentru anul viitor, dacă aceste reforme nu se vor face până anul viitor, vom mai pierde finanțări din PNRR!, a comentat liderul USR Caraș-Severin.
Revenind la Dominic Fritz, Plujar spune că Timișoara s-a schimbat mult în bine datorită acestuia. Cât despre eventuala susținere a acestuia pentru un nou mandat într-o alianță USR – PSD, președintele useriștilor cărășeni a evitat să confirme colaborarea-șoc din scena politică, însă a dat de înțeles că, la Timișoara, în Timiș, e de preferat să te faci frate cu PSD.
„Am văzut cifrele, foarte mulți turiști străini vin în perioada asta la Timișoara, eu zic că lucrurile merg foarte bine la Timișoara și Fritz cu echipa vor culege laudele și laurii în 2024. Nu știu, este o ipoteză că Dominic ar fi susținut și de PSD, nu am dezbătut-o în interior, nu am discutat nici cu Dominic. Pot să spun doar că sunt județe în care PNL este mult mai rău decât PSD!”, a mai spus Andrei Plujar.