Polițiștii din Timișoara au ridicat un bărbat care făcea gesturi obscene lângă un loc de joacă. A aruncat și cu pietre spre copii. A ajuns la Clinica de Psihiatrie.
Incidentul a avut loc, luni după masa, lângă spațiul pentru copii de pe Intrarea Plantelor. Polițiștii locali și-au anunțat colegii de la IPJ Timiș.
„La data de 7 aprilie a.c., polițiștii Municipiului Timișoara au fost sesizați de către Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara cu privire la faptul că, în jurul orei 13:30, polițiștii locali au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în proximitatea unui loc de joacă situat pe intrarea Plantelor din municipiu, care ar fi săvârșit acte de exhibiționism și ar fi aruncat cu pietre înspre copiii aflați în incinta parcului. Acesta a fost condus și internat de către polițiștii locali la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” din municipiul Timișoara”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, în continuare efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia.
Patru bărbați sunt cercetați după un furt de proporții de pe șantierul căii ferate Timișoara – Arad, din localitatea Carani. Trei dintre ei au fost arestați preventiv pentru 30...
Dani Stanciu |
19 March 2026
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Dani Stanciu |
19 March 2026
Nelu Popa și Silviu Hurduzeu i-au oferit lui Alfred Simonis o parte din domeniul turistic Semenic!
Dani Stanciu |
19 March 2026
Pachetul social impus de PSD, o veste proastă pentru români!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

