Timișoara. Dosar penal pentru un bărbat care și-a agresat prietena

un barbat din timisoara violent cu prietena lui a fost ridicat de politisti

Femeia în vârstă de 28 de ani a fost cea care i-a anunțat pe polițiști, speriată de comportamentul agresiv a celui cu care își împarte locuința.  

Scandalul a izbucnit într-un apartament situat pe strada Pogonici din Timișoara, joi seară, după ora 19. Femeia de 28 de ani i-a sunat pe polițiștii de la Secția 3 Poliție Urbană, anunțându-i că prietenul ei ar agresa-o.

„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani, care ar fi avut un comportament agresiv față de concubina sa. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de cinci zile.”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul s-a ales și cu dosar penal pentru violență în familie. Polițiștii continuă cercetările ca să afle cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/