Timișoara, contoare digitale de apă

contor digital

Aquatim a demarat achiziția unui sistem în valoare de peste 14,8 milioane de lei pentru digitalizarea contorizării în Timișoara.

Proiectul „Sistem de contorizare a consumului de apă potabilă prevăzut cu interfață digitală în municipiul Timișoara” propune instalarea a 8.000 de contoare inteligente de apă rece, care permit o serie de funcții avansate, de transmitere automată, către server, a consumului, dar și a altor informații, precum detectarea unor situații de consum anormal (consum prea mare, consum prea mic), detectarea încercărilor de manipulare a mecanismului sau starea bateriei.

„Scopul acestui proiect îl reprezintă eficientizarea și optimizarea infrastructurii de apă aflată în aria de operare a Aquatim prin implementarea unui sistem de contorizare a consumului de apă potabilă prevăzut cu interfață digitală în municipiul Timişoara. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de digitalizare al operatorului regional Aquatim la nivelul municipiului Timișoara. Prin implementarea acestui sistem avansat de monitorizare a stării tehnice a rețelei și contorizare inteligentă, se pot reduce pierderile de apă în zona de furnizare cu 30%”, a transmis Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Pentru a completa suma necesară achiziției acestuia, operatorul regional de apă și canalizare a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru 9,8 milioane lei, din care 7,9 milioane lei fonduri europene, 1,2 milioane lei de la bugetul de stat, 186.000  de lei de la bugetul local și 600.000 de lei co-finanțare Aquatim.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/