Timișoara. Achiziția noilor echipamente pentru Spitalul de Copii, încă incertă

Timisoara corp nou cladire spitalul de copii louis turcanu

Aflat de ani buni în șantier, noul corp de clădire al Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara nu este nici acum gata. Nici lista cu echipamentele necesare dotării unității medicale nu a fost întocmită.

Deputatul Alfred Simonis a anunțat că lista cu dotările necesare noului corp de clădire a Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara ar putea fi întocmită în perioada următoare.

„(…) Ne apropiem de finanțarea echipamentelor la Spitalul de Copii, prin creditul BEI, și cred că mai durează foarte puțin… o lună, o lună și jumătate până se va definitiva acea listă unde sperăm că vom reuși să intrăm cu 20 de milioane de euro echipamente pentru Spitalul de Copii.”, a declarat deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis.

Pe de altă parte, Primăria Timișoara va cumpăra, cu bani din PNRR, aproximativ 7 milioane de euro, mai multe aparate pentru această unitate medicală cum ar fi un robot chirurgical sau sisteme de sterilizare și detectare de microorganismelor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce privește corpul nou de clădire, a cărui construcție a fost demarată în vara anului 2014, șantierul nu este nici acum închis. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în 2016, însă de-a lungul anilor autoritățile au găsit tot felul de explicații prin care să justifice întârzierile.

Noua clădire a unității medicale, prevăzută cu demisol, parter și șase etaje, va găzdui Urgențele, policlinica, laboratoarele de analize, Radiologia, Chirurgia, ATI și Secția de prematuri. Spitalul va avea 150 de paturi. Investiția se ridică la peste zece de milioane de euro. Cel mai recent, primarul Timișoarei Dominic Fritz promitea că noul corp va fi gata cel târziu la mijlocul anului 2024.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/