Cu bani de la Guvern, în zona Bucovina din Timișoara va fi construită o nouă creșă pentru 70 de copii. Vești bune pentru părinții cu...
Lucrările la Centura Timișoara Sud au intrat pe ultima sută de metri. Antreprenorul a încheiat luna iulie cu un progres de 93%. Pe șantier sunt,...
Ministerul Educației a lansat în consultare publică, în această săptămână, proiectul de Ordin privind profilul și standardele profesionale organizate pe niveluri de învățământ, domenii de...
Senatul UVT a validat înființarea de noi departamente și noi facultăți, precum și reorganizarea altora, pentru a se adapta mai bine la cerințele de pe...
Un bărbat care locuia în Lugoj și vindea heroină în tot județul Timiș a fost adus în țară sub escortă. Polițiștii l-au găsit în Germania....
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a făcut public programul zilei de 01 august, unde se vor executa lucrări de reparații și întreținere. SDM face cunoscut programul...
Medipol reprezintă un pol important în sistemul medical turcesc, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a punctat un puternic parteneriat. O delegație a...
Implementarea impozitului progresiv ar putea duce la un exod al specialiștilor în străinătate, avertizează rectorul Politehnicii Timișoara, Florin Drăgan. În interiorul partidelor politice aflate la...
În vederea modernizării rețelei de apă și canalizare, două străzi din zona Șagului din Timișoara vor fi închise în august și septembrie. La solicitarea Aquatim,...
Primăria Timișoara speră să atragă o finanțare consistentă de la Ministerul Energiei cu scopul de a produce mai multă energie termică pe gaz. În viitorul...
Sergiu Manea, elev la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, a obținut mențiune de onoare la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2024 care a avut...
Demarează un proiect pilot prin care se combat efectele schimbărilor climatice, cum ar fi seceta sau inundațiile. Proprietarii din preajma râului Timiș sunt esențiali. Râul...
Reprezentanții Bozankaya anunță că vor livra mijloacele de transport în două loturi. Bozankaya este compania care a produs pentru Timișoara tramvaiele noi, cele violet și...
Mai mulți cerșetori de pe străzile Timișoarei au fost ridicați de polițiștii locali și duși la centrul social. Aici au fost spălați, tunși, bărbieriți și...
Mașina condusă de bărbatul reținut a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc în 30 iulie, după miezul nopții, pe DN 59A, în...
Curtea de poveste a Casei Ferch din Deta îi așteaptă în weekend pe oaspeții care vin să admire mașinile istorice cu gulaș preparat la ceaun, prăjituri...
Istoria Timișoarei poate fi văzută la Muzeul Tehnic al Universității Politehnica Timișoara cu ajutorul tehnologiei, chiar de ziua orașului. Universitatea Politehnica Timișoara, împreună cu Spotlight...
Primăria Timișoara realizează, în această perioadă, lucrări de reparații pe mai multe artere din oraș. Mai multe străzi importante din Timișoara se află, în această...
1,8 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului de plămân. În România sunt diagnosticate anual 12.000 de noi cazuri. Statisticile arată că 8 din...
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a făcut public programul zilei de 31 iulie, unde se vor executa lucrări de reparații și întreținere. SDM face cunoscut programul...
Un bărbat de 32 de ani, din Sânnicolau Mare, a sunat la 112 și a spus că bebelușul său, în vârstă de o lună, a...
13.000 de oi de la o stână din Clopodia, comuna Jamu Mare, au fost eutanasiate, după ce autoritățile au confirmat pesta micilor rumegătoare. Autoritățile au...
Cei doi elevi sunt înscriși la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” și sunt ajutați de Primăria Timișoara pentru a participa la tabără. Primăria Timișoara anunță că...
Gugulanii merg înainte, cu motoarele turate la maxim și cu trupe rock de legendă. Nu ratați o aniversare de 10, o nebunie absolută la Gugulan...
Timișorenii sunt așteptați joi, în 8 august, de la 19, la vernisajul expoziției de fotografie de război FRONT, la HEI – House of European Institutes. ...
Polițiștii au ridicat un bărbat dintr-un parc din Timișoara, după ce părinții s-au plâns că cei mici sunt agresați. Se cercetează și o sesizare de...
Locuitorii unui cartier mărginaș din Timișoara au sunat panicați la Poliția Locală, după ce un vecin a dat foc unor resturi. Flăcările mari puneau în...
Cunoscutul gimnast a concurat la trei Olimpiade, iar la alte patru s-a aflat pe banca antrenorilor, însoțindu-și fiul, pe Andreas Tobă, la competiții. Zilele trecute...
Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara speră să obțină o finanțare europeană în valoare de două milioane de euro. Primăria Timișoara informează că Direcția de...
Traficanții de migranți prinși în timpul perchezițiilor, luni, în Timișoara, Arad și București, ajung în fața magistraților. La acțiunea „Not so fast” a participat și...
CJ Timiș a semnat contractul de finanțare pentru ridicarea unei noi clădiri la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Timișoara. Banii vin prin...
Apar detaliile conflictului dintre migranți din Timișoara. Victima a fost înjunghiată de 8 ori, iar atacul a fost provocat de neînțelegeri financiare. Procurorul Parchetului de...
Administrația locală din Caransebeș încheie anul cu investiții de aproape 40 de milioane de lei și are în implementare proiecte ce depășesc 180 de milioane de lei. Municipalitatea de...
Reșița, în topul orașelor din România în care să trăiești în 2026! Timișoara, pe podium!
Ministrul Economiei: Dacă aș spune că 2026 va fi ușor, aș minți!
Primarul comunei Măureni: 2025 a fost un an cu realizări frumoase, dar și plin de provocări!
A murit Radu F. Alexandru, fost senator de Timiș între 1996 și 2000
Alfred Simonis: „Localități cu 100, 200, 500 de locuitori nu mai trebuie să existe”
Investiții de zeci de milioane de euro în educația din Reșița
Silviu Hurduzeu: Dragi cărășeni, vă mulțumesc! Crăciun Fericit, tuturor!
Ioan Popa dezvăluie cadoul de Crăciun pentru reșițeni: o centrală electrică pe gaz!
Fără a face cheltuieli prea mari, Primăria Reșița s-a preocupat ca locuitorii municipiului să se bucure și în acest an de un târg de Crăciun, iar trecerea în 2026...
Sărbătoarea Crăciunului în familia unei campioane: Antonia Stephany Bondoc
Cultură în cuvânt, pași de dans sau teatru în anul 2025 la Caransebeș
400 de tineri colindători au adus bucuria colindelor în comuna Vărădia, din Caraș-Severin
Școala rurală cărășeană – punct de plecare pentru destine de succes!