Lucrările la Campusul Lenau din Timișoara nu au fost stopate, chiar dacă vremea este rece. Primăria Timișoara informează că au avansat lucrările la Campusul Lenau....
O serie de evenimente au loc la Timișoara, în aceste zile, la trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Timișoara se alătură valului internațional...
Se muncește la construirea viitorului drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1, spre Arad, chiar și iarna. În această săptămână, pe șantier au fost...
Profesorul univ. dr. Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator Rotary, a fost ales membru în Consiliul Academic Consultativ al reputatei universități maghiare, pentru un mandat de trei...
Problema siguranței copiilor în locurile de joacă amenajate pe raza municipiului este una actuală și serioasă. De curând, starea acestora a făcut obiectul unui control...
Timișoara participă, pentru prima dată, la Târgul de Turism de la Budapesta, până la sfârșitul săptămânii. În perioada 20 – 23 februarie, Timișoara participă pentru prima...
Consiliul Județean Timiș cumpără 4 microbuze școlare. Acestea vor fi electrice și vor completa flota de transport pentru elevi alături de cele 25 de microbuze...
Peste 60 de persoane sunt cercetate pentru trafic de migranți. Acestea au fost prinse de Poliția de Frontieră Timișoara pe parcursul anului 2024. Autoritățile spun...
Cinci asocieri de firme vor contractul de 40 de milioane de lei pentru construirea parcării supraetajate de lângă Spitalul de Copii Timișoara. Va fi prima...
“Gheorghe Fikl și provocările barocului” este tema prelegerii despre provocările barocului în arta lui Fikl, într-o decriptare filosofică a inegalabilului Horia-Roman Patapievici. Fikl și H.R...
Fondurile aferente acestui an pentru bilete de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii au fost aprobate de Guvern. 130.000 de...
Consiliul Județean Timiș repartizează 43,6 milioane de lei primăriilor din județ. O parte din bani sunt destinați modernizării drumurilor sau pentru dezvoltare. Alocările cele mai...
Peste 100 de oameni ai străzii au fost găzduiți în adăpostul Primăriei Timișoara pentru a nu îngheța de frig, în această iarnă. Primăria Timișoara informează...
Primăria Timișoara are în plan să înlocuiască vaporașele care circulă în prezent pe Bega cu unele electrice. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, nu este deloc mulțumit...
După ridicarea controalelor la frontieră, traficul de camioane pe A1 Nădlac-Timișoara a crescut semnificativ. Sectorul de drum a devenit un traseu cheie pentru transportul internațional...
Conacul Mocioni a fost restaurat în totalitate. Președintele Consiliului Județean Timiș anunță că a recepționat lucrarea. Clădirea monument istoric din Foeni va fi deschisă...
Polițiștii din Lugoj au confiscat un autocamion. Șoferul nu avea licență de transport, așa că a rămas fără vehicul și s-a ales și cu amendă...
Procedură în premieră la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara! A fost achiziționată capsula endoscopică, metoda cea mai modernă de investigare a intestinului subțire. Capsula endoscopică...
Primăria Timișoara nu mai vrea ca circulația să se desfășoare alternativ pe marile bulevarde care vor intra în reparații, în viitor. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei,...
Lucrările de modernizare a tronsonului feroviar Lugoj – Timișoara Est nu s-au oprit nici pe timpul iernii. Chiar dacă s-a depus un strat de zăpadă,...
Accident grav, miercuri după masa, pe drumul ce duce la Aeroportul Internațional Timișoara. Un șofer de 35 de ani a decedat. Conducătorul autocarului mergea spre...
Subsemnata Elena Tundrea, declar pierdute și anulate următoarele: -legitimație de serviciu nr. 550, legitimație de control nr 6156 emise de D.G.R.F.P Timișoara, pe numele Tundrea...
Au avansat lucrările de transformare a turnului de apă din zona Iosefin din Timișoara într-un centru cultural și turistic. Primăria Timișoara anunță că stadiul lucrărilor...
În 2024, 33 de persoane și-au pierdut viața în accidentele rutiere petrecute pe șoselele din Timiș. Au avut loc 65 de accidente grave. Potrivit informării...
Lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare a apei sunt programate pentru zilele următoare în mai multe localități din Timiș....
Universitatea Politehnica Timișoara își îmbunătățește infrastructura educațională prin Programul Regional Vest. Peste 70 de laboratoare vor fi modernizate. Laboratoarele vor beneficia și de dotări, cu...
În lumea jocurilor de noroc online, sloturile sunt printre cele mai iubite și căutate jocuri de către jucători. Printre acestea, Lady Charm gratis se numără...
Societatea Timișoara ia atitudine în scandalul în care este implicată Diana Șoșoacă și susține plângerea penală a IICCMER împotriva eurodeputatului. Susținătorii Proclamației de la Timișoara...
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara caută parteneri pentru organizarea evenimentelor în spațiile pe care le gestionează. Și în acest an, Centrul de Proiecte al...
Lumea imobiliarelor, mai aproape ca oricând! Acceleratorul Imobiliar lansează invitația către pasionații de real estate să participe la un eveniment despre viitor, tehnologie și networking....
Cărțile de identitate nu vor mai fi eliberate la Timișoara în cel mult două sau trei zile. Primăria Timișoara anunță că Direcția de Evidență a...
OSUT a dat start înscrierilor ITFest Timișoara 2025! Festivalul este destinat tinerilor pasionați de tehnologie, programare și inovație și profesioniștilor din domeniul IT. Proiectul ITFest...