Timiș. Strategia pentru realizarea pistelor de biciclete, pe masa consilierilor județeni

drum si pista de biciclete in judetul timis, in apropiere de timisoara

Consilierii județeni sunt chemați să aprobe, în plenul din această lună, prima strategie pe care Timișul o va avea în domeniul ciclismului și cicloturismului. Potrivit documentului, în județ vor fi aproape 2.000 de kilometri de piste de biciclete, în viitor, care vor lega toate localitățile între ele. 

Strategia „Velo-Timiș”, CJ Timiș își propune să stabilească direcțiile de dezvoltarea a infrastructurii aferente
ciclismului și cicloturismului. Cuprinde Planul rețelei – un plan al pistelor pentru biciclete cu evidențierea profilului pistei pentru fiecare parte a traseului – și Harta rețelei pistelor de biciclete.

„Una dintre cerințele strategiei a fost clar să interconectăm tot ce înseamnă localități ale județului și punctele de interes. În total, vorbim despre aproximativ 1.900 de kilometri. Practic, în momentul în care avem implementată și executată strategia, vom putea traversa tot județul pe bicicletă, având în vedere și e-bike. În strategie a ieșit prioritară, ca prim punct, zona periurbană, al doilea punct este partea de cicloturism – Timișoara-Otelec, care e cu sârbii, Timișoara-Herneacova care e Recașul sau alte piste care sunt cumva piste principale turistice. Al treilea punct este legătura între marile orașe, după care vine partea de EuroVelo sau cicloturismul care este mai la periferiile orașelor și a cincea categorie este de fapt zona care nu este acum așa de ușor accesibilă.”, declara Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș, la începutul lunii iulie.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Documentul aferent strategiei, elaborat de Asocierea MOBILISSIMUS K.F.T. – Értékterv Mérnöki Szolgáltató és Tanácsadó K.F.T. – Planificatio Dezvoltare și Energie S.R.L., a costat 400.000 de lei și a fost supus dezbaterii publice la începutul lunii iulie. După votul consilierilor județeni, pentru ca strategia să poată fi implementată, administrația trebuie să găsească surse de finanțare externe – fonduri europene sau alte programe naționale.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/