Timiș. Noua bază sportivă de la Sânnicolau Mare, aproape gata

baza sportiva cni sannicolau mare 3

Muncitorii lucrează de zor să finalizeze lucrările la baza sportivă finanțată de Compania Națională de Investiții, în orașul Sânnicolau Mare. Va avea teren pentru fotbal, unul multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, alei și spații verzi.

Lucrările au început aici în 2021 și sunt realizate de Constructim SA. În prezent, muncitorii fac pregătiri înaintea montării gazonului.

„Ne bucurăm că e o bază sportivă nouă, construită nou, cu vestiare, teren mare sintetic, teren mic sintetic, nocturnă, omologată pentru a putea până în liga a doua. Nouă e de mare folos această bază sportivă, având în vedere că avem două echipe de seniori, una în liga a patra și una în liga a cincea, iar pe de altă parte, avem foarte multe grupe de copii la fotbal. Ne prinde foarte bine baza aceasta sportivă. Ne putem speranța că până în toamnă va fi gata și va fi inaugurată.”, a declarat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

baza sportiva cni sannicolau mare 2

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dincolo de terenuri, aici este ridicată și o clădire pentru vestiare, cu parter și etaj parțial, care găzduiește și grupuri sanitare pentru sportivi, camere pentru arbitri, camera tehnică, cabinet medical, birou, magazii pentru materiale sportive, grupuri sanitare pentru spectatori, scara, holuri, camera pentru părinți/protocol/VIP. În preajma bazei sportive este amenajată o parcare pentru 55 de autoturisme și pentru două autocare, alei pietonale și spații verzi cu gazon și arbuști. După finalizarea proiectului, costurile pentru întreținerea bazei sportive vor fi suportate din surse proprii de primărie, respectiv din bugetul local.

Foto: Constructim

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/