Timiș – investiții de 5 milioane de euro în sistemul de apă – canal

statie tratare apa timisoara

Aquatim a semnat două contracte pe fonduri europene de aproape 5 milioane de euro. Se construiesc stații de tratare a apei și se extind rețelele de apă – canal.

Primul proiect, de 21.1 milioane de lei, vizează amenajarea a trei stații de tratare a apei potabile în Făget, Surducu Mic și Făget. Stațiile vor fi automatizate și dotate cu tehnologie de ultimă oră.

Durata contractului este de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Rețele noi de apă și canalizare în Cenad

În Cenad se va extinde rețeaua de canalizare pe 13 străzi. Contractul are o valoare de 2,3 milioane de lei și fondurile sunt europene.

„Odată cu extinderea rețelei de canalizare se vor realiza și racorduri din PVC pentru cele 137 imobile existente pe străzile vizate. Racordurile de canal vor fi prevăzute cu câte un cămin de racord proiectat, amplasat pe domeniul public în apropierea limitei de proprietate. Contractul are durata de execuție 6 luni și 36 luni garanție”, aflăm de la Aquatim.

Acest contract face parte din proiectul „Extindere rețele de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți în județul Timiș”, în cadrul căruia locuitorii din Timișoara, dar și din Recaș, Gătaia, Deta, Ciacova, Cenad și Liebling, vor beneficia de extinderea rețelelor de apă potabilă și de canalizare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/