TimCultura, cea mai mare sumă din ultimii 4 ani pentru proiecte culturale

consultare tim cultura

Consiliul Județean Timiș a organizat prima sesiune de informare pentru timișenii care vor să obțină fonduri din programul TimCultura pentru pregătirea unor evenimente culturale în 2023. Anul acesta este disponibilă cea mai mare sumă alocată acestui program de administrația județeană, în cuantum de 7,5 milioane lei, au anunțat reprezentanții CJ Timiș. 

„Noi facem aceste sesiuni de informare anual, însă anul acesta am pus accent spre a veni cât mai mulți potențiali beneficiari. În 2022, în vară a avut loc o schimbare a legislației și noi am actualizat ghidul. Cât de curând vom începe sesiunea de depunere a proiectelor, motiv pentru care am insistat să avem această sesiune de informare pentru potențialii beneficiari.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

CJ Timiș va mai avea o sesiune de finanțare derulată prin Centrul de Cultură și Artă, cu bani care vin de la Ministerul Culturii. Este vorba de 10 milioane de lei; vor fi deschise 5 apeluri, primul la mijlocul lunii februarie, la care timișenii sunt așteptați să vină cu idei și proiecte.

Anul trecut, prin programul TimCultura au disponibili 5,6 milioane de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/