Tichetele de vaccinare, distribuite la spitalul modular de pe stadionul CFR. Orarul de funcționare

tichete vaccinare

Începând de miercuri, 30 martie, la Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament Timișoara de pe stadionul CFR (strada Nera nr.4) va începe distribuirea tichetelor de masă pentru persoanele vaccinate la centrele de imunizare din Timișoara care și-au suspendat definitiv activitatea. 

Tichetele vor fi distribuite, potrivit subprefectului Ovidiu Drăgănescu, acelor persoane vaccinate cu schemă completă, respectiv două doze – Pfizer sau Moderna – sau doza unică Johnson&Johnson, însă doar după luna septembrie a anului 2021.

Orarul de distribuire a tichetelor este următorul: luni, miercuri și vineri între orele 10-16, iar marți și joi între orele 12.30-18.30.

În Timișoara s-au închis centrele de vaccinare de la Gara de Nord, Spitalul CFR, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, INCUBOXX, Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, Vox Technology Park și Medlife.

Decizia distribuirii voucherelor în incinta sistemului modular de pe stadionul CFR a fost luată într-o ședință a CJCCI Timiș, după ce Primăria Timișoara a refuzat să preia această atribuție, ca urmare a închiderii centrelor de pe raza municipiului. Potrivit DSP Timiș, aproximativ 10.000 de timișoreni au de ridicat aceste bonuri valorice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/