Lugojenii vor avea parte de trei zile de distracție, la sfârșitul săptămânii viitoare, când Primăria și Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” organizează trei evenimente: Ziua Etniilor, Festivalul Berii și Saltimbanciada.
Ziua Etniilor va avea loc vineri, 19 iulie. Evenimentul este dedicat Lugojului multicultural, multiconfesional, multietnonațional, comunității lugojene care are ocazia să celebreze acest patrimoniu cultural local, printr-un spectacol folcloric artistic și coregrafic multietnic.
Sâmbătă, 20 iulie, se va desfășura Festivalul Berii, un eveniment dedicat Lugojului, dar mai ales fostelor bresle de meseriași.
„Evenimentul nu este unul orientat spre consumul unor cantități exagerate de bere, obiectivul principal fiind acela de a dărui lugojenilor și oaspeților festivalului experiențe, impresii, gusturi și cunoștințe noi și plăcute. Avem invitați renumiți, reprezentanți ai industriei berii artizanale din Banat, care vor prezenta pe parcursul festivalului diverse soiuri și stiluri de bere craft”, anunță organizatorii. Totodată, participanții vor avea ocazia să se bucure de concerte susținute de The Motans, Puya, Alina Eremia și Ar’ma.
Duminică, 21 iulie, Lugojul va fi gazda unei noi ediții a Festivalului Saltimbanciada, eveniment care iși propune reînvierea șarmului vremurilor de altă dată, readucerea artiștilor de valoare și a familiilor vechi în centrul urbei, crearea sentimentului de societate omogenă și desigur, asa cum ne-au obișnuit până acum, încurajarea unui mod de viață șugubăț. Programul artistic va fi susținut de Nightlosers, Alex Anca, Maria Răducanu și Duck Race.