Termen extins pentru cei care doresc să monitorizeze campania „Timișoara decide”

timisoara va avea o harta digitala

Termenul de înscriere pentru cei care doresc să facă parte din comisia care va monitoriza campania „Timișoara decide” din acest an a fost extins.

Primăria Timișoara anunță că a decis să prelungească termenul de înscriere pentru cetățenii care doresc să se implice în monitorizarea campaniei de bugetare participativă din acest an. Așadar, noul termen de înscriere este 20 mai, până la ora 22.00.

Comisia de Buget Participativ monitorizează desfăşurarea campaniei și respectarea obiectivelor și principiilor acesteia, verifică eligibilitatea propunerilor de proiecte primite, coordonează, împreună cu specialiști din primărie, analiza tehnică, juridică și financiară a propunerilor de proiecte eligibile, anunță public proiectele care vor intra în etapa de votare, precum și proiectele câștigătoare, centralizează și publică informațiile privind implementarea acestora și evaluează campania”, a informat Primăria Timișoara.

Detalii cu privire la condițiile de participare, atribuțiile comisiei, precum și formularul de înscriere, se găsesc AICI!

Anul acesta, primăria alocă patru milioane de lei din bugetul local pentru propunerile de proiecte venite din partea timișorenilor.

Regulamentul privind implementarea Bugetului Participativ în municipiul Timișoara, pe anul 2024, poate fi consultat AICI!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/