Tergiversare la Maternitatea Odobescu: Personalul protestează în lipsa găsirii unei soluții

La mai bine de o lună după ce tavanul dintr-o toaletă a Maternității Odobescu s-a prăbușit iar secția de Neonatologie a fost închisă, autoritățile nu au comunicat încă o decizie cu privire la calea de urmat. 

Joia viitoare, în 16 ianuarie, în fața Primăriei Timișoara, angajații Maternității Odobescu – afiliați la Sindicatul Materna, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, Cartel Alfa, Sanitas, Promedica și Solidaritatea Sanitară – vor protesta față de lipsa unei clădiri decente în care să își desfășoare activitatea. Protestul este anunțat între orele 14 și 16.

„La începutul lunii decembrie 2024, după ce tavanul unui salon s-a prăbușit, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcționat secțiile de Obstetrică și Neonatologie a fost declarată improprie pentru funcționare, cu încetarea activității medicale. Eforturile depuse până în acest moment de conducerea spitalului de a găsi o locație nouă pentru Maternitatea Odobescu au fost fără succes. Maternitatea Odobescu este maternitate de nivel 3, cea mai mare maternitate din regiunea de vest a țării, gestionând cazurile cu risc obstetrical, urgentele obstetricale, neonatologice și ginecologie din județul Timiș și județele învecinate.”, a declarat dr. Florica Al-Jobory, în calitate de reprezentant al  Sindicatului Materna.

Vă reamintim, la 1 decembrie 2024, o parte dintr-un tavan a căzut într-o baie din apropierea unei săli de nașteri, la secția de Neonatologie a Maternității Odobescu. Mai mulți bebeluși au fost mutați la Spitalul de Copii, iar urgențele de la maternitate au fost mutate la spitalul nou Bega, de lângă Casa Austria.

Imediat după, viceprimarul Ruben Lațcău anunța demararea unei expertize la clădirea veche, construită acum mai bine de o sută de ani, în care maternitatea stă cu chirie. Expertiza trebuia să fie gata într-o săptămână. Totodată, în 4 decembrie 2024, prefectul de Timiș anunța că a dispus verificări la toate spitalele din județ, „să nu mai pice tavane în capul pacienților”.

Nici până acum nu au fost făcute publice rezultatele expertizei comandate de primărie. La fel și în cazul controlului derulat de prefectură, deși ancheta ar fi fost finalizată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/