Terenurile din Iagodărie, pregătite pentru viitorii proprietari

Viitorul cartier al orașului Moldova Nouă e tot mai aproape de materializare. Începând cu luna martie, administrația publică locală de la malul Dunării va fi pregătită să primească solicitări în vederea obținerii terenurilor din partea tuturor care dori să-și construiască o casă în zona Iagodăriei.

În luna noiembrie a anului trecut, politicienii din Moldova Nouă s-au pus de acord ca 47 de loturi provenite din dezmembrarea unor terenuri aparținând domeniului privat al orașului să fie destinate tuturor celor care doresc să își construiască o casă. Totodată, aleșii locali au considerat că, prin măsurile luate, zona Iagodăriei va începe să aducă plus valoare comunității, mai ales că, în proximitate, urmează să apară atât un bazin de înot didactic, finanțat prin CNI, cât și o zonă de picnic, precum și una de recreere.

Potrivit primarului Adrian Torma, după finalizarea procedurii de dezmembrare, undeva în cursul lunii martie, un număr de 20 de parcele de teren, fiecare cu o suprafață de 400 de metri pătrați, va fi destinat tinerilor, între 18 și 35 de ani, cu titlu gratuit, în conformitate cu Legea 15/2003.

În cazul în care tinerii vor da cu piciorul acestei oportunități, atunci inclusiv terenurile destinate, inițial, acordării cu titlu gratuit vor fi scoase la vânzare, prin licitaţie publică, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/