Teren de sport și baschet pentru elevii de la două școli din Timișoara

teren sport gen 21 (2)
stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

Școlile gimnaziale nr.21 și nr. 27 din Timișoara sunt câștigătoarele din acest an a programului „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară Timișoara și Decathlon România. 

Programul se adresează instituțiilor de învățământ și asociațiilor și vizează proiecte de investiții care fac sportul mai ușor de practicat în școlile și liceele din oraș. Programul se află la a doua ediție în Timișoara, iar valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2023 este de 210.000 lei.

Juriul format din Iulia Ordeanu (leader CSR Decathlon România), Simina Cuc (arhitect), Flavius Nastor (inspector școlar educație fizică și sport Inspectoratul Județean Școlar Timiș) și Cosmin Ciorman (profesor de sport, organizator evenimente sportive) a avut de selectat din 6 proiecte depuse.

La Școala Gimnazială nr. 21 „Vincențiu Babeș” va fi refăcut terenul de sport din curtea școlii, teren aflat într-o stare de degradare accentuată. Școala se poate mândri cu organizarea unor competiții regionale, precum și cu existența unor echipe ce fac performanțe sportive, iar asociația de părinți a școlii a depus proiectul pentru a reuși renovarea terenului.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a decis să depună un proiect pentru a veni în sprijinul copiilor care fac baschet de performanță la Școala Gimnazială nr. 27. Aici va fi construit un teren de baschet, aceasta fiind o nevoie urgentă a școlii și astfel, echipele școlii să se poată antrena în condiții foarte bune.

Valoarea totală a investițiilor în cele două școli este de 272.470 lei, din care 210.000 de lei vor fi acoperite prin program, iar restul sumei va fi asigurată de aplicanți din fonduri proprii sau alte fonduri atrase. Lucrările vor fi finalizate la ambele școli până în noiembrie 2023.

Programul „Sportul pentru toți” se află la a treia ediție în București și Brașov, la a doua ediție în Timișoara și la prima ediție, în Prahova. Anul trecut, la Timișoara au fost reabilitate terenuri și săli de sport de la patru școli din oraș.

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/