O clădire de birouri clasa A cu zece etaje se construiește în vestul țării, investiția totală ajungând la 30 de milioane de euro. Angajații vor intra în clădire pe bază de recunoaștere facială sau amprentă şi vor avea la dispoziţie o terasă suspendată, duşuri, un restaurant şi o sală de fitness.
Clădirea de birouri se construiește pe Calea Torontalului din Timișoara. Vlad Vela, general manager la Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului Vox Technology Park, a declarat pentru Mediafax că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
„Clădirea va fi finalizată până la sfârșitul anului 2017, acum suntem la etajul șase, este un proiect care se poate vedea. 54% din spații sunt închiriate deja, 90% unor companii specializate în domeniul IT și servicii business noi în Timișoara”, a afirmat general managerul Werk Property Group.
De asemenea, Vlad Vela a spus că angajații nu vor mai fi nevoiți să poarte ecusoane, pentru că accesul în clădire se va face pe bază de recunoaștere facială sau amprentă, în cazul celor care nu au telefoane inteligente.
„Accesul în clădire va fi prin recunoaștere facială. Angajații nu vor mai merge cu legitimația la gât. Scoți telefonul, deschizi o aplicație, zâmbești frumos, faci o poză și ți se deschide ușa. Pentru cei care nu au telefoane inteligente, accesul în clădire se va face pe bază de amprentă. Nu facem o clădire de birouri pur și simplu pentru că aveam terenul. Am zis că nu are rost să facem o clădire care în cinci ani de zile să fie o clădire veche, ceea ce s-a întâmplat cu multe clădiri din Timișoara, ci să facem o clădire a viitorului. Vor fi realizate parcări cu încărcătoare pentru mașini electrice, am făcut dușuri speciale pentru bicicliști, pentru că vor fi mulți angajați care vor veni la muncă cu bicicleta, va fi amenajată o terasă suspendată”, a explicat Vlad Vela.
Potrivit reprezentanților Werk Property Group, clădirea de birouri va oferi o gamă largă de servicii, gândite special pentru a acoperi nevoile angajaților. Printre acestea se numără o zonă comercială la parter, servicii bancare, restaurant, bistro și cafenea – pentru pauze scurte sau ca spațiu informal de întâlniri, sală de conferințe pentru întâlniri de afaceri sau evenimente de business și sală de fitness complet echipată. Accesul la aceste facilități va fi permis și după terminarea programului de muncă. De asemenea, proiectul vizează obținerea certificatului verde, cu scopul reducerii costurilor de întreținere și funcționare.
„Clădirea va avea un certificat verde BREEAM Excellent. Dacă nu mă înșel, sunt două clădiri în România cu acest certificat, una în Cluj și alta în București. Acest certificat înseamnă costuri mai mici pentru chiriași. Avem de gând să facem câteva proiecte cu Universitatea Politehnica din Timișoara, încercăm să preluăm din facultate studenți care pot să lucreze în domeniul IT și să ajutăm clienții noștri să se dezvolte. Este o idee foarte bună, cred că reprezentanții universității vor fi de acord”, a afirmat Vlad Vela.
Vox Technology Park va oferi 26.000 de metri pătraţi de spații de birouri pentru închiriat și până la 3.500 de metri pătraţi pe etaj, cea mai mare suprafață închiriabilă pe etaj din Timișoara.