La Timișoara, terapii pentru persoane cu nevoi speciale

Terapii inedite prezentate la Timisoara
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Mai multe terapii inovatoare pentru persoane cu nevoi speciale vor fi prezentate la Timișoara, în această lună, în cadrul proiectului „MindMoving TM”.

La Timișoara se desfășoară, pe tot parcursul lunii noiembrie, proiectul „MindMoving TM”, care este organizat de Asociația Entuziart. În cadrul acestuia, a fost lansată o nouă serie de activități inovatoare dedicate terapiilor corporale și expresiv-creative, pentru persoane cu nevoi speciale din Banat.

Proiectul aduce în Timișoara ateliere de art terapie, dans terapie, fotografie terapeutică, proiecții de scurtmetraje de film și prezentări de filme panoramice în casca de realitate virtuală, în instituțiile partenere: Spitalul de Psihiatrie Gătaia, Spitalul de Urgență pentru Copii Louis Turcanu Secția de Neuropsihiatrie Infantilă, Spitalul de Psihiatrie și Penitenciarul Jebel și centrele de plasament – DGASPC Timiș”, a informat Asociația Entuziart.

Proiectul este finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara, prin Fondul pentru nevoi culturale de urgență.

Mind-moving a luat naștere din dorința de reducere a disparităților între publicul larg și persoanele cu diagnostice psihiatrice, prin intermediul muzicii și dansului contemporan și concentrează experiența din toate proiectele anterioare desfășurate de Asociația Entuziart în parteneriat cu Indie Box. Mind-moving este despre corpuri și limite, teritorii necunoscute și preconcepții, sănătate mintală”, a explicat Alexandra Bălășoiu, din partea Indie Box.

STPT job 1000x200

Potrivit inițiatorilor proiectului „MindMoving TM” are scopul de a susține viața culturală a pacienților din instituții specializate în psihiatrie din Timișoara.

Prin activități de art-terapie, dans-terapie, foto-terapie adaptate persoanelor cu nevoi speciale, participanții vor descoperi noi moduri constructive de a-și asculta corpul și de a-și face corpul să îi asculte, de a-și exprima emoțiile și de a lucra cu acestea, pentru sănătatea emoțională și relațională. Toate formele de art-terapie au este câte un mod unic de reconectare cu sufletul, prin care sufletul se exprimă prin corp și corpul exprimă stările sufletești interioare. Atelierele tematice destinate beneficiarilor direcți ai proiectului nu sunt deschise publicului larg. Participarea se va face exclusiv pe baza recomandării medicului de specialitate, doar dacă gradul afecțiunii permite acest lucru, iar toate activitățile terapeutice vor fi urmărite de supervizori recunoscuți la nivel internațional în domeniile de referință”, transmite Asociația Entuziart.

Proiectul aduce și un performance dedicat personalului medical și publicului larg, care își propune creșterea gradului de conștientizare și empatie. ”Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” va avea două reprezentații: una în cadrul unui spital dedicată exclusiv cadrelor medicale și una la Cărturești Timișoara, unde va fi organizată și o prezentare a proiectului și o discuție cu publicul.

Acest performance va avea reprezentanția pentru public sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 16.00, la Cărturești Timișoara, iar intrarea va fi liberă. Detalii despre eveniment sunt disponibile AICI!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/