Este vorba despre rețelele internaționale care se ocupă cu atragerea oamenilor în astfel de capcane. Te ademenesc cu o sumă de bani pe care aceștia o donează pentru a te ajuta să intri în schema respectivă, după care încep presiunile pentru a depune mai mulți bani și câștigul să fie mai mare și imediat. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată!
Una dintre chestiile foarte importante este că, persoana în cauză nefiind cetățean român traduce conversația prin diverse programe și aici apar greșelile gramaticale.
,, Inclusiv eu am fost abordat și datorită experienței pe care o am, nu am căzut în capcana lor. Am văzut care este modul lor de lucru. Am mers pe fir, a fost o pasiune de-a mea să văd ce se întâmplă. Din păcate nu știm cine sunt și de unde sunt, dar sunt oameni care au pierdut și 30.000 de dolari. Au depus în ideea că, în câteva săptămâni vor face triplul sumei respective și bineînțeles că, în momentul în care, au depus în contul de crypto au fost retrași de acolo de altcineva. Urmele acestea rămân, dar din păcate persoanele care sunt asociate acelor conturi crypto nu se pot afla.” , declară Jurjică Adrian, comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin.
Criptomoneda este un tip de monedă digitală ori virtuală, care funcționează pe o tehnologie numită blockchain, care se bazează pe tehnici criptografice. Sunt imune la intervențiile guvernamentale, deoarece nu sunt emise de o entitate centralizată fiind concepute să funcționeze ca o monedă nebancară folosită ca mijloc de plată și investiții.
Prima criptomonedă, dar și cea mai populară a fost lansată sub denumirea de Bitcoin, existând peste 18.000 de criptomonede, numărul lor fiind într-o continuă creștere, valoarea acestora ajungând la ora actuală la două trilioane de dolari.
Urmele acestea rămân, dar din păcate persoanele care sunt asociate acelor conturi cu crypto nu se pot afla. Este o problemă la nivel global, însă din fericire la noi în România are o pondere mică.