Focurile de armă trase zilele trecute la Măureni i-au condus pe anchetatori la un tânăr recidivist, condamnat pentru tâlhărie pe când încă era minor!
Judecătoria Reșița a dispus, iar Tribunalul Caraș-Severin a confirmat, arestarea preventivă a inculpatului Ionuț Alexandru Neda, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept, însă continuarea cercetărilor ar putea schimba încadrarea juridică în tentativă de omor și adăugarea altora noi, legate în special de traficul de droguri.
Și asta pentru că tânărul de 21 de ani a tras trei focuri de armă înspre locuința în care se aflau cele două persoane cu care nu s-a înțeles să le cumpere un televizor în schimbul unei cantități de droguri. În locuință se aflau și patru copii minori, iar un glonț a perforat ușa metalică a acesteia!
Inculpatul, fără nicio urmă de remușcare, a executat 3 focuri de armă în direcția respectivilor și doar printr-un cumul de șanse favorabile nimeni nu a fost împușcat, au reținut anchetatorii.
Neda a mai fost condamnat, în 2024, pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier, săvârșite cu intenție, la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată sub supraveghere, cu un termen de supraveghere de 3 ani. Dar activitatea sa infracțională a început în timpul minoratului, când a săvârșit o tâlhărie. Perseverența infracțională, faptul că e recunoscut în anturaj ca fiind o persoană violentă și consumator de droguri au obligat de asemenea la încătușarea tânărului infractor.
Judecătorul de drepturi și libertăți a luat însă în considerare și un alt aspect. Deocamdată nu e clar dacă fapta inculpatului nu poate fi încadrată juridic în tentativă la infracțiunea de omor.
Poliția Bocșa fusese alertată în noaptea de 7 spre 8 februarie de o femeie din comuna Măureni cu privire la faptul că două persoane se află în fața casei sale, vor să-i vândă droguri și au pistoale. Concubinul femeii vorbise despre vânzarea unui televizor, dar cumpărătorii le-au oferit droguri și nu bani. Cei doi au refuzat tranzacția, ceea ce l-a nemulțumit pe Ionuț Alexandru Neda, domiciliat în Vermeș, dar care își făcea veacul prin Reșița. Atât de tare, încât a scos pistolul și a tras mai multe focuri de armă înspre gardul locuinței, după care au plecat în grabă.
Criminaliștii au identificat în gardul împrejmuitor al casei 3 orificii prin care au pătruns gloanțele, unul dintre ele perforând chiar ușa metalică de intrare în locuință. La perchezițiile făcute a fost descoperită și arma. Un pistol de calibru 9 mm, letal, inscripționat ZAVODI CREVNA -ZASTAVACRAGUJEVAC JUGOSLAVIJA. În încărcător, 5 cartușe! Alte 16, de rezervă! Plus mai multe pliculețe susceptibile de a conține droguri.