Tensiuni în alianță! „Grupurile PNL, Pro, USR refuză să se prezinte la ședințe!”

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Primarul Caransebeșului îi acuză pe mai mulți consilieri locali, inclusiv pe reprezentanți ai Pro România, partid cu care PSD are protocol de colaborare în Caraș-Severin și pe care îl va absorbi în 2024, că îl sabotează, lezând astfel interesele orașului!

„De neacceptat cele petrecute zilele acestea în Consiliul Local al municipiului Caransebeș! Grupurile PNL, Pro, USR refuză să se prezinte la ședințe pentru a vota unele proiecte de hotărâre importante, pretextând diverse motive. Probabil cel mai spinos punct de pe ordinea de zi ar fi fost reorganizarea Poliției Locale și înființarea mult discutatului compartiment care să verifice activitatea asociațiilor de proprietari. Dar pe lângă acest punct mai erau proiecte de hotărâre privind rectificări bugetare, unul chiar foarte important care aduce 100000 € pe lângă cei 300000 € la un proiect european de amplasare de insule ecologice în Caransebeș. Doar trei consilieri locali au avut motive temeinice de a absenta, Simion Paica, Cristian Dragomir și viceprimarul Felician Pasere.”, a comentat primarul Borcean după ce sala de ședințe a Primăriei a fost mai mult goală la convocările sale în ședință extraordinară.

Dacă absențele consilierilor locali PNL și USR ar putea fi puse pe seama faptului că nu ne mai desparte mult timp de campania electorală și că aceștia trec totul de acum încolo prin filtrul intereselor politice, cu Pro România e altceva. Lucrurile nu funcționează așa cum scrie în protocolul de colaborare cu PSD. Președintele formațiunii, Bebe Pasere, e plecat din țară și absența sa de la ședință a fost motivată. Nu și a colegilor săi, situație în care liderul PSD Caransebeș, Felix Borcean, a aruncat gaz pe foc.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

„Nefiind cvorum, două zile, consecutiv, ședința de consiliu local nu s-a putut ține, proiectele stagnează, munca celor ce întocmesc documentația pentru ședințe, zadarnică și, de asemenea o lipsă evidentă de respect pentru ceilalți colegi consilieri și nu numai. Probabil numeroasele realizări din ultima vreme îi sperie pe unii și consideră că e cazul să mai încetinim puțin ritmul. De asemenea, legat de organigrama aparatului primarului sau a spitalului, pe care, surprinzător, la a treia încercare, au votat-o, țin să atrag atenția că menirea consilierilor nu este de a proteja diverse persoane sau funcții, ci de a participa, alături de primar la fluidizarea procesului administrativ. Dacă nu se întâmplă acest lucru, reproșurile ulterioare sunt tardive și fără sens. În concluzie, domnilor consilieri, nu uitați pentru ce ați fost votați, în Consiliul Local nu sunteți reprezentanții liderilor de partide, ci ai cetățenilor. Este drept că dacă nu ascultați ordinele de partid nu vă veți mai regăsi pe liste, dar duceți-vă misiunea și mandatul de consilieri cu demnitate!”, a mai afirmat edilul-șef după cea de-a doua ședință ratată.

Va exista și o a treia încercare, dar e tot mai evident că lucrurile nu funcționează în alianța PSD – Pro România chiar așa cum dădea de înțeles la un moment dat chiar Felix Borcean. Liberalii ajută și ei, iar scandalurile din anii trecuți sunt pe punctul de a se relua în Consiliul Local Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/