Telefonul mobil, material didactic în școlile din Timiș: „Nu putem să mergem în urmă cu 20 de ani”

lesson 5836847 1280
1000x100 (2) mbmr 1000x100

În școlile din Timiș, telefonul mobil este folosit și în timpul orelor. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu afirmă că sunt dascăli care le impun copiilor să aibă telefoanele la cursuri.  

Inspectoratul Școlar Timiș este de acord cu utilizarea telefoanelor mobile în clasă. Inspectorul școlar adjunct Simona Bejan argumentează prin faptul că acestea pot fi folosite ca mijloace de învățământ: „Metodele inovatoare de predare sunt și acestea, utilizarea altor device-uri sau altor mijloace de predare. Și pe telefoanele mobile aplicațiile permit… de exemplu, utilizăm Photomath. Este o aplicație în care elevii își verifică rezultatele pe care le obțin în urma unui algoritm matematic, cu telefonul. Deci pot fi utilizate ca mijloace de învățământ, sigur, sub supravegherea strictă a unui cadru didactic. Deci eu nu cred că putem să mergem în urmă cu 20 de ani.”, a spus Simona Bejan în cea mai recentă ședință a Colegiului Prefectural.

Poziția Simonei Bejan vine după ce subprefectul Ovidiu Drăgănescu a afirmat că sunt dascăli care le cer imperativ copiilor să aibă telefoanele mobile în timpul orelor de curs.

„Știu că este discuția în Parlament pe noua ca să fie interzise în timpul orelor. Din câte știu eu, la ora actuală nu este voie să mergi cu telefonul mobil la școală, lucru care evident că nu se respectă în nicio unitate de învățământ. Poate că totuși Inspectoratul ar trebui să intervină ca cel puțin la gimnaziu, la clasele primare, cadrele didactice să nu mai  solicite prezența telefonului pentru efectuarea unor activități didactice. Pentru că sunt și asemenea cazuri în care profesorul îi obligă pe elevi să vină cu telefonul doar pentru le indica accesarea unor anumite date din online. Mie mi se pare prea mult pentru elevii din clasele 0-4 sau 5-8.”, a spus subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

În context, subprefectul se întreabă dacă elevii care nu au telefoane ar putea fi excluși de la procesul didactic și aduce în discuție inclusiv bullying-ul la care sunt supuși copiii ai căror părinți nu își permit telefoane de ultimă generație.

Muzeul TM

„Doamna a declarat că se poate cere utilizarea telefonului chiar în timpul orelor pentru scop didactic. Nu a spus însă ce fac elevii care nu au telefoane! Ei sunt excluși de la procesul didactic pentru că nu au telefoane sau nu vin cu ele la clasă? Sau ce bullying se naște în fiecare clasă cu cei care nu își permit ultimul tip de iPhone ce costă o mie de euro. Sau cât de periculos poate fi un telefon dacă este folosit pentru a filma elevi în situații nepotrivite, mai ales dacă ulterior imaginile sunt puse în online! Ce este și mai grav, deși Inspectoratul Școlar Timiș se află într-o campanie anti-violență prin școli, conducătorii săi nu înțeleg ce este bullying-ul în ziua de azi. Sau au impresia că el este doar «cel de acum 20 de ani», ca s-o citez pe doamna inspector șef adjunct.”, a mai spus Drăgănescu.

Comisia de Învățământ din Camera Deputaților a adoptat, luni, un amendament care interzice folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, precum și deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul ori participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ.

Aceste modificări au fost făcute la Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului Educației, în urma consultării Consiliului Naţional al Elevilor şi a celorlalţi parteneri de dialog ai Ministerului Educaţiei.

În Timiș, în primele trei luni ale anului, polițiștii au raportat 19 infracțiuni în incinta școlilor sau zona adiacentă. Dintre acestea, 13 au fost de loviri și alte violențe, 3 furturi, un port și uz de obiecte periculoase, o infracțiune de vătămare corporală și una de amenințare. În ceea ce privește absenteismul școlar, peste 400 de persoane au fost legitimate de polițiști: elevi, dascăli și agenți de pază.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/