Teatrul de Vest Reșița, singura trupă din România pe marea scenă de la Avignon!

spectacol cu vaporul spre stele

A fost unul dintre cele 1.000 de teatre participante la Festivalul Avignon și totodată singura trupă din România. Spectacolul Teatrului de Vest Reșița a atras atenția impresarilor străini care sunt interesați să îl promoveze și în alte festivaluri din lume.

Teatrul de Vest Reșița a fost invitat să participe la cel mai mare festival din lume. Și a făcut senzație! Spectacolul „Cu vaporul spre stele” de Matei Vișniec, regizor – Radu Dinulescu, a fost jucat timp de 16 zile pe scena din Franța. Deși a avut premiera la Reșița în primăvara anului trecut, datele problemei s-au schimbat complet. Piesa s-a jucat în limba franceză, iar distribuția a suferit modificări. Așa că în Franța au urcat pe scenă Robert Danci, Denisse Moise, Rusalina Bona și, în locul lui Sorin Fruntelată – Claudiu Gabor, ultimul angajat al teatrului, acesta fiind chiar debutul său în Teatrul de Vest.

„Am fost unul dintre cele 1.000 de teatre participante în festival și singurul din România. Faptul că am participat la un festival de asemenea anvergură, fiind considerat cam cel mai bun din lume, e un lucru absolut fantastic și măreț. Doar Edinburgh s-ar putea să mai concureze cu festivalul de la Avignon. 1.000 de trupe, timp de o lună de zile, s-au jucat zeci, sute de reprezentații în zi. În fiecare zi, timp de 16 zile, am avut reprezentații. În catalogul festivalului avem acum și noi coloana noastră.”, spune managerul Teatrului de Vest, Florin Ionescu.

Majoritatea au fost teatre în limbă franceză, iar acest aspect a triat destul de mult trupele care doreau să participe. Au fost majoritatea din Franța sau din țări francofone și mai puțin din afară. Totuși, cum a reușit Reșița să fie singurul teatru participant din România? „Am știut ce să facem, când să facem și cum să facem. E foarte greu să ajungi acolo. E o rețetă întreagă. Am reușit pentru că m-am descurcat. Singurul cost a fost cu diurnele pentru actori. Am avut asigurată sală, cazare, ca la orice festival.”, a mai spus Florin Ionescu. Managerul dezvăluie însă că a știut încă din anul 2020 care e miza. „Regizorul care a făcut spectacolul a fost acum la a 19-a participare la Festivalul de la Avignon. El a fost practic una dintre «cheile» spre Avignon. E un om cu o cotă fantastică acolo. Când l-am chemat acum doi ani pentru a face un spectacol la noi știam că vreau să ajungem la Avignon. Când am ales textul lui Vișniec, știam că el este foarte apreciat la Avignon, a fost autorul cu cele mai multe prezențe în festival.”

Cel mai mare câștig la un astfel de festival este să te faci remarcat. Și Reșița a reușit. Sunt toate șansele ca anul viitor Teatrul de Vest să fie prezent pe marile scene ale lumii. „Pariul acolo este să ai în sală impresari sau directori de festivaluri. Este un festival unde cine merge speră că cineva îl vede și îl duce mai departe. Noi am avut un noroc ca în prima zi să vină una dintre impresarele mari ale Franței, una dintre cele mai renumite. După spectacol a venit să ne propună să intrăm în catalogul ei pentru anul 2023. Asta înseamnă o mare șansă de a putea fi invitat mai apoi în multe turnee din Franța și nu numai. Fiecare impresar mare își alege câteva spectacole și asta le e meserie: impresariază acele spectacole, le propune în festivaluri. Asta e miza la Avignon. Sperăm în 2023 să culegem roadele.”, mai spune Ionescu.

Participarea la festival a fost un plus pentru România, dar mai ales pentru Reșița. „A fost interesant când întreba lumea de unde suntem. De România mai auziseră. Le explicam unde e Reșița, că e în partea de vest a țării. Cea mai bună ambasadă este cultura în lume. Cultura și sportul sunt cei mai buni ambasadori. Cred că am fost niște ambasadori buni de data asta și sper să nu fie ultima dată.”, ne-a mai declarat Florin Ionescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/