Teatrul de Vest duce poveștile către copiii din Caraș-Severin și Serbia

spectacol teatru resita
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Luna aceasta se reiau spectacolele în comunele din Caraș-Severin. În aprilie, Teatrul reșițean joacă în Serbia.

După un an 2023 în care teatrul reșițean a fost mai puțin atent cu micii spectatori, pentru 2024 managerul Florin Ionescu anunță revanșa față de aceștia. Primul spectacol pentru copii de anul acesta, „Frumoasa și bestia”, a avut deja premiera iar spre finalul lunii mai se dorește organizarea ediției 2024 a Festivalului „Lumea poveștilor”.

Până atunci însă, luna aceasta se reiau reprezentațiile în comunele județului. Pe 13 martie, la Răcășdia, se va juca spectacolul „Cei trei purceluși”, iar pe 15 se merge la Berzovia cu spectacolul „Hansel și Gretel”. Sunt spectacole ușor de transportat, pe care teatrul reșițean le vrea jucate și în localitățile din Banatul Sârbesc.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3

Cu ajutorul Asociației Culturale Reșița Română, discuțiile au demarat încă de anul trecut pentru ca aceste spectacole să fie oferite gratuit copiilor din Serbia. „Recent am avut discuții pentru a juca în Serbia, am discutat oameni de acolo dar și cu noul manager al casei de cultură din Lugoj întrucât și ei au un proiect cu Serbia. Luna viitoare, trupa de actori amatori de limbă română din Coștei va veni să joace la Reșița, după care teatrul nostru va juca în Serbia”, a punctat Florin Ionescu.
Foto: Teatrul de Vest

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/