Poiana Lupului, din Gărâna, deschide porțile unui nou capitol muzical, folk de această dată. De astăzi, 24 iulie, începe Gărâna Folk 2026, iar ediția debutează cu o surpriză majoră: trupa TAXI cântă în premieră la Gărâna, un moment așteptat de mulți iubitori ai muzicii bune și ai festivalului.
Atmosfera de început de festival e deja conturată în Poiană. Scena este pregătită, organizatorii de la Artmotion Timișoara pun la punct ultimele detalii, artiștii se pregătesc pentru repetiții, iar corturile încep să apară, rând pe rând, în pofida vremii neobișnuit de răcoroase pentru această perioadă a verii. Doar că ce nu știu mulți, este că toți cei care au făcut cunoștință cu universul Gărâna, nu se tem nici de ploi și nici de aerul rece al munților. Oamenii vin, cu aceeași bucurie autentică, an de an, pentru că Gărâna Folk este acea stare de spirit inconfundabilă.
Așadar, prima seară, prima filă de poveste – Vineri, 24 iulie, 2026
Scena din Poiana Lupului va fi aprinsă de o serie de artiști care aduc diversitate, emoție și energie, iar aici îi menționăm pe: Dianna, Dienne Déon, Cosmin Vaman & Alexandra Andrei, duo-ul care îmbină ironia fină cu sensibilitatea și Abra cu ale lor ritmuri ce aduc prospețime și un sound aparte în peisajul folk.
Dacă primii artiști fac doar încălzirea, imediat după urmează greii, adică Mircea Vintilă & Pragu’ de Sus, cei care semnează în condica tradiției, emoției și a poveștilor cântate, mai exact, un reper al festivalului.
Momentul serii, din acest an, este trupa TAXI, o premiera absolută la Gărâna. TAXI vine cu umorul caracteristic, cu mesajele care ating și evident cu hiturile care au devenit parte din cultura muzicală românească.
Dacă vă întrebați de ce e specială prezența TAXI la Gărâna, ei bine pentru că Gărâna Folk are un public atent, exigent, care iubește autenticitatea, iar TAXI, cu felul lor direct, ironic, tandru și profund, se potrivește perfect cu spiritul festivalului. Este acea întâlnire care trebuia să se întâmple, iar 2026 devine anul în care două lumi muzicale se intersectează în Poiana Lupului.
Prin urmare, iubitori ai muzicii folk, prima zi promite energie, diversitate și acel sentiment de comunitate care face din Gărâna un loc în care oamenii revin nu doar pentru muzică, ci pentru atmosferă, prieteni, povești și libertatea pe care doar muntele o oferă.
Gărâna Folk 2026 începe cu forță, cu emoție și cu o premieră care va rămâne în istoria festivalului, iar Poiana Lupului e pregătită să fie, din nou, centrul universului folk.