Tăriceanu, în pericol! Ionela Kovacs deține deja două din cele trei funcţii de preşedinte posibile în ALDE!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul Dan Laurenţiu Tocuţ a demisionat din funcţia de copreşedinte al ALDE Caraş-Severin, locul acestuia fiind luat de Ionela Kovacs, care este şi preşedinte al organizaţiei ALDE Reşiţa. La o așa ascensiune, Ionela Kovacs ar putea spera şi la a treia funcţie de preşedinte rămasă, cea a lui Călin Anton Popescu Tăriceanu!

„Urmare a demisiei domnului deputat Dan Laurenţiu Tocuţ din funcţia de copreşedinte al filialei, din motive personale, bine motivate şi fundamentate, dar rămânând membru al partidului şi susţinător al ALDE, prin decizia domnilor copreşedinţi Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, am fost desemnată să preiau copreşedinţia, ca reprezentant al PLR, având în vedere că în filiala noastră avem o conducere bicefală, eu din partea PLR, iar domnul Ioan Ţundrea, din partea PC”, a declarat Ionela Kovacs.

ALDE Caraş-Severin se află în plin proces de organizare şi se pregăteşte de alegerile din vară, cu candidaţi atât pentru primării şi consiliile locale, cât şi pentru Consiliul Judeţean, au precizat copreşedinţii filialei.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

 „Doamna Ionela Kovacs are o sarcină politică foarte grea, dar, aşa cum o cunosc, ştiu că va face faţă, pentru ca ALDE Caraş-Severin să îşi atingă targetul de 10 la sută pe care ni l-am propus la alegerile din 5 iunie. Este greu, deoarece oamenii nu mai au încredere în politicieni”, a precizat, la rândul său, copreşedintele ALDE Caraş-Severin, Ioan Ţundrea.

Ionela Kovacs ocupă funcţia de director la firma care asigură transportul în comun în municipiul Reşiţa și este în prezent favorită pentru o candidatură din partea ALDE la Primăria Reşiţa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/