Prezent la fața locului, Silviu Hurduzeu e convins că asemenea evenimente fac bine localităților din județ.
Deputatul PSD a fost prezent duminică la cea de-a noua ediție, care a atras participarea a sute de oameni din zonă. Prilej cu care a remarcat efervescența pe care localnicii şi vizitatorii, producătorii agricoli, fermierii, crescătorii de animale și firmele de profil au creat-o în comunitate. Hurduzeu e convins că județul are un important potențial agricol și apreciază evenimentele de acest gen întrucât ele ilustrează foarte bine acest potențial.
„L-am felicitat pe primarul Ilie Boboescu pentru ceea ce reuşeşte prin aceste evenimente care îi aduc pe oameni la un loc. Mi se pare un moment de sărbătoare pentru întreaga zonă. Sunt convins că astfel de sărbători fac mult bine localităţilor din judeţul nostru şi este foarte important ca oamenii să simtă că sunt sprijiniţi şi că suntem alături de ei. De altfel, sunt bucuros să spun că vântul schimbării în bine adie puternic în întregul județ. Ceea ce ne face extrem de optimişti că putem construi împreună după 9 iunie”, a spus Hurduzeu după evenimentul la care a participat alături de ceea ce denumește ca fiind „cea mai puternică echipă politică din Caraș-Severin”.
I-a inclus aici pe prefectul Ioan Dragomir, pe Ilie Boboescu și Petru Hruza, primarul respectiv viceprimarul localității gazdă, pe senatorul Adrian Torma, pe Marius Isac vicepreședintele Consiliului Județean, pe primarii comunelor Bozovici, Ticvaniu Mare, Berzasca, Lăpușnicel și Gârnic, dar și pe Petre Marcu, candidatul PSD pentru primăria Sichevița și o parte a consilierilor județeni prezenți la târg.