Târg de Crăciun la Băuțar: cu bucate tradiționale, vin fiert și colinde!

targ de craciun

Băuțarul îmbracă haine de sărbătoare. Administrația locală pregătește terenul pentru evenimentul pe care îl va găzdui în preajma Crăciunului.

În 17 decembrie, la Băuțar se deschide târgul de Crăciun, eveniment organizat pentru prima dată în 2021 și care s-a bucurat de succes în rândul locuitorilor de pe Valea Bistrei. Păstrând tradiția anului trecut, și cel programat pentru sfârșitul săptămânii viitoare se va bucura de aceeași atmosferă de sărbătoare, de unde vizitatorii își vor putea cumpăra bucate și băuturi tradiționale, produse de artizanat și ornamente pentru brad sau decoratul mesei festive. Iar pentru a face cunoscute produsele locale, primarul din Băuțar, Romeo Silviu Răduță, lansează o invitație de participare tuturor gospodarilor din comună.

„În cadrul acestui târg dorim să dăm posibilitatea cetățenilor din comună să-și promoveze produsele din propriile gospodării, precum preparate din carne, compoturi, dulcețuri, sucuri naturale, vin fiert, răchie, lactate, prăjituri, turtă dulce, decorațiuni și ornamente pentru brad lucrate manual.”, spune edilul.

Tabloul de sărbătoare va fi completat de un program artistic susținut de elevii școlilor din comună.

afis bautar

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/