Tarantule, șerpi și alte specii de reptile la Iulius Town

expozitie de reptile la Timisoara

Un piton reticulat, un boa amazonian de copac și multe alte exemplare, dar și 50 de specii de tarantule vor putea fi admirate în Iulius Town, în perioada 19 – 28 ianuarie.

Una dintre cele mai apreciate expoziții revine la Iulius Town, iar de această dată, reunește în cadrul aceluiași eveniment atât tarantule, cât și șerpi. O colecție impresionantă ce cuprinde 80 de exemplare dintre cele mai apreciate specii de pe glob vor putea fi admirate în Piațeta Intersport din Iulius Mall, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Expoziția de tarantule, șerpi și alte specii de reptile are scop educativ, intrarea este gratuită, iar crescătorii exemplarelor expuse vor răspunde întrebărilor curioșilor.

soparla geko

Un boa constrictor, un piton birmanez (una dintre cele mai mari șapte specii de șerpi), un Blood Snake (își are originile în Asia de Sud-Est), un piton reticulat, dar și un boa amazonian de copac sunt printre exemplarele de șerpi pe care le vei putea vedea în Iulius Town.

În cadrul expoziției sunt și alte tipuri de șopârle, precum: tegu, un dragon cu barbă, blue-tongued skinks, Gecko ocelot din Madagascar și multe altele. În același timp, nu vor lipsi unele dintre cele mai interesante specii de țestoase: mata-mata sau red foot tortoise. Tarantule gigant, care impresionează prin dimensiune și prin coloritul lor spectaculos, se află în cadrul expoziției.

serpi expusi la Iulius Mall

Fiecare exemplar este expus într-un terariu special conceput astfel încât să recreeze habitatul natural al fiecărei specii. Astfel, pentru șarpele boa amazonian, în terariu este amplasată o creangă specială de copac, iar pentru speciile care preferă mediile deșertice, habitatele sunt amenajate cu nisip. Pentru tarantule terariile diferă deoarece acestea țes pânze uimitoare, unde se odihnesc, „își prind prada” sau se „ascund”.

reptile la timisoara

expozitie de reptile

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/