Tânără din Timișoara, hărțuită și șantajată sistematic de fostul iubit. Bărbatul i-a montat dispozitive de urmărire pe mașină

whatsapp image 2021 10 19 at 12.37.30 (1)
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Trei bărbați care au amenințat, șantajat, hărțuit și i-au violat domiciliul și viața privată unei femei în vârstă de 30 de ani din Timișoara au fost duși, marți, la audieri. Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizare, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Arad, ca să destructureze gruparea infracțională. 

Trei dintre percheziții au fost făcute în Timiș, iar alte două în județul Arad. Din cercetări a reieșit că, în cursul acestui an, în Timișoara, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 44 și 48 de ani ar fi constituit o grupare infracţională, care ar fi săvârșit fapte de amenințare, șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private, față de o femeie, în vârstă de 30 de ani, tot din Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, persoana vătămată ar fi avut o relație, în perioada aprilie 2016 – decembrie 2020, cu unul dintre cei trei bărbați, cel în vârstă de 44 de ani, iar din momentul încheierii relației acesta ar fi început să o hărțuiască, să o amenințe și să o șantajeze, urmărind-o în județul Timiș. În plus, bărbatul le-ar fi cerut celorlalți doi bărbați, detectivi particulari, să o urmărească pe femeia de 30 de ani, iar aceștia ar fi montat, pe autoturismul utilizat de ea, dispozitive de urmărire și ascultare ambientală.

„În urma administrării actelor probatorii în dosarul penal au fost identificate dispozitivele de localizare și de ascultare ambientală, montate pe autoturismul utilizat de către victimă, fără știrea sau acordul acesteia. Totodată, membrii grupării ar fi pătruns, fără drept, în apartamentul victimei, aceștia fiind surprinși de camerele de supraveghere din imobil. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 3 laptop-uri, 6 telefoane mobile, 1 H.D.D., 3 reportofoane și 1 G.P.S.”, transmite IPJ Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

whatsapp image 2021 10 19 at 12.37.30

Cei trei bărbați au fost conduși la audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, în baza mandatelor de aducere. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

UPDATE. În urma audierilor, autoritățile au stabilit că cei trei bărbați vor fi cercetați în stare de libertate.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/