Tânără din Republica Moldova, amendată și trimisă acasă. A stat ilegal la Reșița!

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Caraş–Severin au desfăşurat, recent, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini pe raza de competenţă, ocazie cu care a fost depistată, cu şedere ilegală, o cetăţeancă din Republica Moldova, în vârstă de 19 ani.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că tânăra moldoveancă a intrat legal în România, în baza Convenţiei încheiate între România şi Republica Moldova, iar la expirarea termenului de şedere nu a părăsit teritoriul naţional.

„Având în vedere cele constatate, pe numele acesteia a fost emisă o decizie de returnare, prin care aceasta este obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România republicată cu modificările şi completările  ulterioare”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul pentru Imigrări.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Polițiștii vor continua activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor. „Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului din bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 40, Reşiţa, la numărul de telefon  0255/502316 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro. De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor”, precizează oamenii legii.

Oficialii Biroului din cadrul IPJ spun că tânăra a venit la Reșița cu alte probleme decât facultatea și a uitat să-și rezolve problemele legate de documente.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/