Tânăr de 21 de ani, reținut pentru tâlhărie

Pe numele unui tânăr din Reșița s-a întocmit dosar penal, după ce acesta și-a însușit ilegal, prin amenințare cu violența, un telefon mobil. 

În noaptea de luni spre marți, polițiștii reșițeni au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani din municipiu, bănuit că duminică, 25 septembrie, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în stația de autobuz din zona Aleea Nuferilor, din oraș, i-ar fi smuls telefonul mobil din mână unui adolescent de 17 ani, cu scopul de a i-l sustrage, amenințându-l cu acte de violență pentru a-i spune parola de deblocare a telefonului. După comiterea faptei, tânărul a dispărut  într-o direcție necunoscută.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză și au recuperat bunul sustras, în valoare de aproximativ 3.100 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar în cursul zilei de astăzi tânărul va fi prezentat procurorului de caz pentru dispunerea de măsuri legale.”, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/