Cinci adolescenți sunt cercetați, trei dintre ei fiind reținuți, după ce au tâlhărit un tânăr de 25 de ani, în centrul Timișoarei, în zona catedralei. Sub amenințarea armei, au furat telefonul tânărului.
Trei dintre cei cinci adolescenți cercetați pentru tâlhărie calificată au fost reținuți pentru 24 de ore, iar polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiș continuă cercetările.
În noaptea de duminică spre luni, ei au tâlhărit un tânăr în vârstă de 25 de ani, de la care au cerut, sub amenințarea unei arme, telefonul mobil. Fapta s-a produs în parcul din zona catedralei din Timișoara.
După doar o jumătate de oră de la producerea faptei, polițiștii Secției 3 Timișoara i-au depistat pe cei cinci adolescenți, care au vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Ei au fost duși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru audieri.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore trei minori, dintre care unul de 17 ani și doi în vârstă de 16 ani, acuzați de tâlhărie calificată.
Polițiștii au ridicat două arme, care sunt supuse expertizei balistice.
Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor bănuiți de tâlhărie calificată.