Zeci de copii din Săcălaz și Moșnița Nouă vor avea mai ușor acces la creșe și grădinițe. Proiectul „Primii pași spre viitor”, lansat de CJ...
Medicul Cristian Oancea a anunțat, printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, că își încheie mandatul de manager al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, pe care...
Fibiș și Mașloc sunt primele localități din Timiș care anunță că vor organiza referendumuri pentru comasarea comunelor, după ce consiliul județean le-a promis stimulente financiare...
Furie, confuzie, speranță și o uriașă dorință de libertate. Sunt emoțiile surprinse în documentarul „După revoluție” (2010), proiectat sâmbătă pentru prima dată la Timișoara, la...
De la 2.700 de lei net, cât câștigă un supraveghetor de muzeu, până la aproape 18.000 de lei pe lună, salariul șefului Consiliului Județean Timiș....
Salvări la înălțime, intervenții și exerciții în medii periculoase și demonstrații cu câini de căutare – toate, în Piața Victoriei din Timișoarei. Un spectacol al...
Descinderi în Ciacova și Lenauheim, în Timiș, la locuințele unor persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii au ridicat o armă de vânătoare...
Primarul din Giarmata vrea să scoată jocurile de noroc din localitate. Proiectul va ajunge pe masa consilierilor locali la următoarea ședință. Păcănelele ar putea dispărea...
În inima vibrantă a orașului de pe Bega, la Iulius Mall Timișoara, se deschide între 28 februarie – 1 martie 2026 (10:00 – 20:00), un...
Încep lucrările pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din jurul Timișoarei. Șoseaua spre Sânandrei va fi lărgită la patru benzi, iar șoferii scapă, în...
Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara a primit certificarea de Centru de Expertiză în Boli Rare pentru sindroamele genetice care pot duce, în timp, la...
Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș au eliminat împreună peste 500 de posturi în ultimele 12 luni. Mai mult de jumătate dintre ele au fost...
În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se cel mai amplu eveniment dedicat exclusiv cosmeticii profesionale din România – Convenția...
Polițiștii timișeni au intervenit, miercuri seară, după ce pe rețelele sociale au apărut amenințări la adresa surorii minorului ucis la Cenei. Autoritățile confirmă că fata...
O amplă acțiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT a dus la destructurarea unei rețele de trafic de droguri care ar fi alimentat inclusiv consumul în...
Premieră la noua maternitate a Spitalului Municipal din Timișoara! Au venit pe lume primii tripleți, un moment special pentru echipa medicală și pentru familie. Nașterea...
Un bărbat de 27 de ani a ajuns în arest, după ce ar fi vândut droguri de mare risc în Timișoara. La percheziții, polițiștii au...
Alfred Simonis anunță că vrea să preia noi obiective ale Primăriei Timișoara, să le reabiliteze și să le predea la cheie administrației Fritz. „Noi avem...
La patru ani de război în Ucraina, primarul Timișoarei vorbește despre prețul plătit de ucraineni și subliniază rolul strategic al rezistenței lor în protejarea granițelor...
Muzeul Național de Artă din Timișoara oferă tururi ghidate gratuite dedicate publicului feminin, în cadrul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până...
„Astăzi, în România, un pădurar este mai protejat legislativ decât un medic, în fața unor agresiuni.” Declarația îi aparține lui Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean...
Asociația Marele Ecran lansează o serie aniversară de proiecții lunare la Timișoara. Primul film rulează pe 28 februarie, urmat de o discuție cu regizorul. Asociația...
O elevă de 14 ani de la Liceul Sportiv Banatul din Timișoara a ajuns luni dimineață la spital, după ce ar fi înghițit mai multe...
Se împlinesc patru ani de la începutul războiului din Ucraina. La Timișoara, peste 500 de refugiați ucraineni locuiesc în continuare în oraș. Marți seara, timișorenii...
La Timișoara, Horia Colibășanu a prezentat, în această săptămână, în premieră filmul Nanga Parbat 2025, ascensiunea sa din iulie anul trecut pe al 11-lea munte...
Șase bărbați cu vârste între 21 și 37 de ani au fost săltați de polițiști și reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de viol,...
Minorii sunt expuși mult prea devreme și prea mult pe rețelele sociale, aproape fără nicio protecție. Este mesajul comun transmis la o dezbatere organizată de...
Președintele PSD Timiș spune că primarul Timișoarei i-a propus, după alegerile din 2024, un troc politic pentru împărțirea funcțiilor de conducere în primărie și la...
Președintele PSD Timiș atacă dur legea ANI și acuză ipocrizia USR. Simonis spune că USR a blocat schimbarea legii ani la rând, dar acum o...
Primarul Timișoarei anunță lansarea a două inițiative menite să întărească inovația și mediul de start-up din oraș. Anunțul a fost făcut la lansarea proiectului „Timișoara...
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, acuză Ministerul Sănătății că a proiectat un acces rutier complet subdimensionat pentru viitorul Institut Oncologic Regional. Lațcău avertizează că situația poate...
Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiștii din Timișoara, după o urmărire spectaculoasă pe străzile orașului, în urma căreia s-a constatat...