Nouă săli ale Galeriei Paul Neagu din Muzeul Național de Artă al Timișoarei găzduiesc expoziția retrospectivă a Suzanei Fântânariu. Este cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artistei care creează aici încă din 1986.
„Eu eram foarte mică atunci când desenam. Nici nu mâncam, stăteam cu capul pe lângă un maculator și tot desenam în vârful patului. M-am născut cu talentul acesta, pentru că părinții mei erau agricultori, nu am o genă moștenită din familie. Așa a fost să fie. Nu aș fi putut trăi fără artă. Îmi place foarte mult să scriu, poate că m-aș fi înclinat spre partea scriitoricească, dar a luat-o înainte pasiunea pentru artele vizuale. A fost definitorie. Și faptul că mai scriu… îmi convine foarte mult din punct de vedere al catharsis-ului. Mă bucur așa, în sine, dar nu ca să fac o profesie.”, a declarat Suzana Fântânariu pentru expressdebanat.ro.
Suzana Fântânariu s-a născut la 15 septembrie 1947 la Baia, în județul Suceava și este una dintre cele mai importante artiste contemporane din România. S-a stabilit la Timișoara în 1986, după ce anterior petrecuse 12 ani de creație în atelier și învățământ la Craiova, unde a fondat secția de grafică a Liceului de Artă Marin Sorescu. La Timișoara a fost profesoară de arte la Liceul de Artă, iar după 1989 a fondat, alături de alte personaje culturale, secția de grafică a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest.
Ca artist plastic, Suzana Fântânariu spune că a avut întotdeauna conștiința că trebuie să transmită mesaje pentru oameni: „Prolificitatea mea a fost în general propulsată de conștientizarea faptului că actul artistic este cel care trebuie continuat, care trebuie dăruit și asta nu se poate face decât printr-o muncă extraordinară, tenace, creativă și cu un tip de asumare și a sacrificiului, până la urmă. Nu într-un sens victimizant, ci în cel mai bun sens, pentru că într-adevăr creația care îți aduce ulterior foarte multe bucurii, împreună cu cei dragi receptori, nu se face ușor. Sunt momente de trăire specială, foarte specială, care nu mai ține cont de ritmul timpului, că e zi, că e noapte, că e iarnă, că e frig sau cald. Ci pur și simplu e o implicare totală, pe de-o parte. Pe de alta, trebuie să gestionezi timpul – care e ca un val și te poate izbi de toate țărmurile, ca un flux-reflux te duce, te întoarce, te învârte-, în așa fel încât răbdarea, care pare a fi sacră, adică o pioșenie în fața timpului cum că ceea ce faci, faci cu credință, cu o sinceritate debordantă și că de fapt ți se va întoarce. (…) Bucuria, mai ales o dată cu vârsta, nu poate fi doar a ta.”
„Trebuie să îți eliberezi tensiunea interioară, presiunea interioară care înseamnă de fapt creația propriu-zisă, formularea unor teme, a unor idei pe care nu poți să le ții sechestrate pentru că vrei de fapt să le oferi publicului”, explică ea. Eliberarea acestei tensiuni, însă, a fost dificilă în perioada comunismului. Se vede și în lucrările artistei, mai „grave și rezervate”.
„În mod sigur, sistemul crispat în care m-am născut și am început să fac studiile de artă mi-a înfrânt pe undeva dezinvoltura. Se simte o resemnare și un fel de prăbușire în abis cum că nu mai ai niciun viitor. (…) Până la 42 de ani (n.r, vârsta pe care a avut-o în 1989) trebuia să nu îmi pierd identitatea, să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot să trimit lucrările niciunde, ele nu puteau fi evaluate și trebuia să mă consolez cu gândul că viața mea se identifică doar cu creația și că de fapt trăiesc pentru creație, în creație și în sine. Când am reușit să scăpăm de blocul ăsta rigid al comunismului, sigur că s-au produs schimbări majore… Nu vreau să folosesc cuvinte precum entuziasm, pentru că a fost o dramă și să evaluezi libertatea în sensul cel mai bun. Or, știm foarte bine că libertatea fără o limită anume nu duce la lucruri foarte bune. (…) Relația cu tinerii de la Facultatea de Arte (n.r, înființată după Revoluție), a fost foarte importantă, benefică și atunci am putut să mă reconstruiesc. (…) S-a produs o epurare extraordinară. Obiectele, instalațiile și performance-urile pe care le-am realizat sunt apanajul marii libertăți, mult așteptate, și am mers într-un flux continuu cu ceea ce mi-am dorit să exprim.”, a mai spus artista Suzana Fântânariu.
Expoziția dedicată artistei de la Muzeul de Artă cuprinde peste 130 de lucrări în diverse tehnici – gravură, desen, obiect, carte-obiect, colaj, instalație, performance, împreună cu un vast fond documentar alcătuit din fotografii, materiale multimedia, cataloage, broșuri sau texte de autor – din cele mai importante perioade ale creației acesteia, începând cu etapa studiilor la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca până în prezent.
„Expoziția începe cronologic, pentru că acesta este începutul vieții și al creației artistei, dar se continuă cu teme și meta-teme care fac referire la acest concept al vindecării, al recompunerii elementelor dispersate ale unei vieți tumultoase, prin intermediul artei. La Suzana, arta este cea care îi alcătuiește și realcătuiește viața. Ea trăiește dincolo de timp pentru că, deși în primii 42 de ani și în următorii 34 de ani e conștientă de istoricitatea actului artistic, ea face acel pas în afara timpului. Și de asta spun că există oameni nemuritori. Ea este unul dintre ei pentru că ea a fost conștientă atâta timp că ea e dincolo de sistemul politic, dincolo de sisteme. E un om dincolo de sisteme, care are capacitatea de a crea sisteme. Este un vizionar. Iar această expoziție aș dori să fie expresia operei sale, să pună laolaltă, într-un sistem de un vizionarism demn de dialogul cu o artistă precum Suzana Fântânariu, niște teme, niște perioade istorice, precum cea a studenției. Dar după această perioadă nu am pus ceea ce urma cronologic, ci am adus cărțile obiect pe care ea le face dintotdeauna și care iar sunt legate de ea ca artist și de ea ca om.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Andreea Foanene, curatoarea expoziției.
În această a doua sală a expoziției regăsim, așadar, cărțile-obiect în care artista a inclus fotografii cu mama ei sau cu mătușa ei a cărui nume îl poartă. Tot aici e și parte din corespondența Suzanei Fântânariu cu mama ei sau cursurile de artă din perioada facultății.
„Când s-a născut, a fost botezată după sora tatălui. Iar sora tatălui ei, timp de 13 ani a făcut închisoare politică pentru că era o continuă opozantă a sistemului comunist, dar persecuția surorii tatălui, care se numea tot Suzana Fântânariu, a pornit de la faptul că această femeie nu a dorit să distrugă, să incendieze o bibliotecă, iar Suzana artista reia această temă a cărților obiect pentru care a suferit femeia după care ea a fost numită pentru a le reconfigura, pentru a le transforma, pentru a le aduce în atenția publicului, atât ca și conținut, dar și ca obiect al recuperării memoriei și al acestui timp concentric. Care nu se repetă, dar care oferă omului posibilitatea de a intra într-o zonă a creației.”, a mai spus Andreea Foanene.
Suzana Fântânariu a fost prima câștigătoare a bursei de creație Constantin Brâncuși la Cite Internationale des Arts din Paris, în 2006, printr-o selecție a 120 de dosare artistice, cu proiectul „Atelier Deschis”, prin intermediul Institutului Cultural Român.
„Legându-se de povestea acestui an, fiind bursier Brâncuși, noi ne-am gândit că ar fi binevenită o astfel de expoziție și am conlucrat pentru realizarea acestei retrospective. Ne bucurăm foarte mult că această expoziție este pe simeze, în cele mai bune condiții, în unul dintre cele mai importante spații din muzeu, într-o vecinătate simbolică cu artistul Constantin Brâncuși care este chiar deasupra noastră și ne veghează în mod providențial. Considerăm că această expoziție este o reușită, o retrospectivă cu mare greutate, care vine într-o suită de expoziții dedicate artistei care s-a realizat atât în țară, dar și afară. Iată, încununează parcursul profesional ascendent al domniei sale.”, a declarat Filip Petcu, managerul Muzeului de Artă din Timișoara.
Expoziția „Catharsis la o margine de lume” a Suzanei Fântânariu poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Timișoara până în 30 mai 2024.