Sute de voluntari încep festivalul faptelor bune la Valeapai, în săptămâna Color the Village

color the village valeapai pregatiri (9)
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Începe cel mai mare eveniment de voluntariat din zona de vest a țării. Peste 45o de voluntari din toată țara vor participa, în această săptămână, la Color the Village. 

Aflat la a V-a ediție, evenimentul începe joi dimineața, în 8 iunie și se încheia sâmbătă seara, în 10 iunie. Organizatorii, Asociația Acasă în Banat, pregătesc trei zile-maraton de lucrări intense, la finalul cărora satul Valeapai va arăta complet diferit. Voluntarii vor „colora” 30 de case.

„Suntem pe ultima sută de metri cu problemele organizatorice și ne pregătim intens pentru a primi peste 450 de voluntari, depășind chiar numărul locuitorilor din sat. Am ales atât case foarte frumoase care păstrează arhitectura tradițională cât și case foarte modeste, unde locuiesc persoane bolnave, bătrâni singuri și unde vom face reparații mai consistente, cum ar fi reparații la acoperișuri sau igienizare generală și zugrăvit interior.”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

STPT job 1000x200

Color the Village/Colorează Satul are loc, an de an, într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să contribuie la revitalizarea satului românesc și la punerea în valoare a arhitecturii tipice din zona Banatului.

În acest an, proiectul se bucură de sprijinul sponsorilor principali Azur România și Maxagro și este susținut de sponsorii ZF Group, Forvia-Hella, BRD, Agil, Monte Banato, DM Drogerie Markt, Lăptăria cu caimac, Caminota, Safe Fleet, Vitas România, Miruna Internațional, Expodom și Profi. Partenerul principal al evenimentului este Primăria comunei Ramna.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/