Foarte mulți români și-au cumpărat bilete de Revelion la restaurantele din Serbia. Preţurile pornesc de la 30 de euro/persoană pentru petrecerea dintre ani şi ajung la 315 euro/persoană/3 zile, cu all inclusive la un hotel de patru stele!
Pentru că au cereri multe din partea românilor, vecinii de peste Dunăre organizează de două ori Revelionul: pe 31 decembrie/1 ianuarie şi pe 14/15 ianuarie, atunci când în Serbia se sărbătoreşte Anul Nou pe rit vechi.
Restaurantele şi hotelurile din Kladovo, oraş aflat la 15 de kilometri de graniţa cu România, au vândut deja aproape toate locurile pentru petrecerea de Revelion din 31 decembrie. Sârbii îi ademenesc pe români cu preţuri mici, dar şi cu zeci de feluri de mâncare, preparate după reţete tradiţionale sârbeşti şi româneşti, băutură la discreţie, formaţii de muzică uşoară şi populară, care interpretează melodii atât în limba română, cât şi în limba sârbă.
Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Kladovo organizează special pentru clienţii români petreceri în perioada 30 decembrie-2 ianuarie. Preţul este de 250 de euro de persoană şi, pe lângă cazare, mâncare şi distracţie în toată această perioadă, turiştii se pot bucura şi de o croazieră cu vaporul pe Dunăre.
„Pentru <Revelionul românesc> avem toate locurile vândute. Sunt 350 de români din Galaţi, Moldova, Hunedoara, din partea de vest şi chiar din estul ţării. (…) Avem un pachet de 3 nopţi, 4 zile, all inclusive, bufet suedez vor fi toate mesele, băutură inclusă, vom avea invitaţi surpriză în noaptea dintre ani, foc de artificii la ora 12.00. Preţul este de 250 euro/persoană. ( …) Varietatea de preparate este foarte mare, peste 30-40. La fel şi numărul de prăjituri. Sunt preparate tradiţionale sârbeşti. Sunt şi preparate din bucătăria internaţională. (…) Avem şi o croazieră de o oră cu vaporul pe Dunăre, cu ţuică fiartă, vin fiert şi muzică.”, a declarat pentru MEDIAFAX Tiberiu Manafu, directorul unui hotel din Kladovo, Serbia.
Reprezentanţii agenţiilor de turism din România care duc clienţi vecinilor de peste Dunăre spun că serviciile sârbilor sunt mai bune ca ale românilor, iar preţurile mult mai mici.
„Raportul calitate-preţ-distracţie, din păcate, recunosc că în partea sârbească este mult mai ok. (…) Am 400 de turişti, chiar şi de la Sibiu, care au cumpărat bilete pentru <Revelionul românesc> în Kladovo. La un hotel de trei stele plătesc, pentru 4 zile, cu all inclusive, plus petrecerea de Revelion, 250 de euro de persoană. La Herculane, tot la un hotel de trei stele, pentru trei nopţi, preţul mediu este de 1.700 lei de persoană. Sârbii au foarte multe feluri de mâncare, masa este în regim de bufet suedez. Poate şi noutatea este un lucru care determină un turist să facă un revelion în străinătate.”, a declarat pentru MEDIAFAX Octavian Goga, proprietarul unei agenţii de turism.
Sârbii sărbătoresc anul nou în 15 ianuarie. Pentru a marca trecerea în noul an, atunci vor fi organizate petreceri unde, alături de sârbi, se vor distra și români. Petrecerea de <Revelionul sârbesc> costă 48 de euro de persoană.