Polițiștii din Timișoara au descoperit într-un flagrant zeci de mii de țigări de contrabandă. Au făcut apoi percheziții și au găsit alte peste 500.000.
Doi bărbați au fost prinși cu 40.000 de țigarete neinscripționate în portbagajele mașinilor. De asemenea, asupra unui șofer au fost descoperiți 8.265 de lei și 300 de euro.
„În continuare, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele acestor persoane, precum și la un alt imobil folosit de unul dintre aceștia pentru a depozita țigaretele provenite din contrabandă, imobil la care au fost descoperite 520.000 de țigarete fără timbru fiscal”, a transmis IPJ Timiș.
După ce au fost audiați, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Perchezițiile și flagrantul au făcut parte din acțiunea Jupiter, care are loc la nivel național.