Sute de bicicliști au pedalat pe malul Begăi până în Serbia. Frontiera, deschisă din nou la finalul lunii

cyclist on bike path, view from the rear wheel
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 500 de persoane au pedalat, pe malul Begăi, în Serbia. Următorul weekend în care se deschide frontiera este 27-28 mai.

Numărul timișenilor care au traversat frontiera româno-sârbă pe două roți a crescut față de luna trecută. Weekendul trecut, peste 520 de persoane au profitat de oportunitatea de trecere a frontierei pe la punctul destinat traversării cu bicicleta. Pe pista care leagă Timișoara de Zrenjanin s-au aventurat sâmbătă 213 persoane, iar duminică – 315.

Vremea frumoasă, ideală pentru o plimbare pe bicicleta, cu familia sau prietenii, precum și weekendul prelungit, au contribuit în plus la alegerea acestei modalități active de petrecere a timpului liber.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Mă bucur că atât de mulți timișeni au trecut granița în acest sfârșit de săptămână, beneficiind de oportunitatea de legătură între cele două țări. Succesul inițiativei Consiliului Județean Timiș reprezintă un impuls pentru autoritățile din cele două regiuni să dezvolte proiecte comune în interesul cetățenilor și să susțină un stil de viață sănătos.”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Conform planificării existente, următorul interval în care se va putea face traversarea între cele două țări este programat la sfârșitul acestei luni, în zilele de 27 și 28 mai.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/