Sute de ani de pușcărie pentru jaful de 2 decenii de la Băile Herculane!

Sute de ani de pușcărie pentru jaful de 2 decenii de la Băile Herculane!

50 de bijuterii arhitectonice și 5 milioane de kilograme de cristal s-ar fi furat în jaful secolului de la Herculane, sub coordonarea lui Iosif Armaș și, mai apoi, a lui Alexandru Gavrilescu!

Instanța care îi judecă pe cei peste 30 de inculpați acuzați de DIICOT că au devalizat societatea ce a gestionat aproape toată infrastructura turistică în Băile Herculane a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina membrilor acestui grup infracțional organizat, așa cum îl descriu procurorii anti-mafia. În cazul majorității, situația se complică dramatic, răspunderea penală e și mai mare, iar pedepsele însumate, în cazul în care se vor pronunța sentințe de condamnare, ajung la câteva sute de ani!

Iosif Armaș, cel care ar fi orchestrat jaful de la Herculane, cu largul concurs al unor politicieni de la vârful statului, răspunde în continuare pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat și delapidare în variantă atenuantă cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. Inițial erau reținute 5 acte materiale de abuz în serviciu și 24 acte materiale de delapidare, infracțiuni privitoare la 22 de imobile și 2 licenţe de exploatare a apei termominerale.

Fostul portar de hotel ajuns aproape stăpân de unul singur pe perla coroanei turismului balnear românesc, Iosif Armaș, e acuzat și de spălarea banilor în formă continuată, dar și de înşelăciune în formă continuată!

Alexandru Gavrilescu, cel care e acuzat că ar fi devenit peste ani noul lider al băieților deștepți din Herculane, e inculpat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare în variantă atenuantă cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în variantă agravantă în formă continuată.

Se adaugă tot în sarcina inculpatului Gavrilescu infracţiunea de complicitate la sustragere de sub sechestru în formă continuată, violarea sediului profesional, distrugere, spălarea banilor în formă continuată și înşelăciune în formă continuată. Dar și şantaj! De asemenea, în formă continuată!

Mihail Cionca, cunoscut om de afaceri din stațiune, nu mai răspunde de constituire a unui grup infracţional organizat sub forma aderării şi sprijinirii, ci de constituire a unui grup infracţional organizat, infracțiune ce se pedepsește ceva mai aspru. La aceasta se adaugă infracţiunile de complicitate la delapidare în variantă atenuantă cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată și spălare a banilor, tot în formă continuată.

Inculpatul Iancu Hrelescu dă socoteală în sala de judecată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, dar și pentru complicitate la delapidare în variantă atenuantă cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor, ambele în formă continuată.

CITEȘTE ȘI:

Urmele jafului de 20 de ani de la Băile Herculane se șterg în sala de judecată! Cu complicitate politică!

Autorii jafului de 20 de ani de la Băile Herculane: politicieni, șmenari, avocați, executori, evaluatori!

NEWS ALERT. Autorii jafului de 20 de ani de la Băile Herculane, judecați pentru prejudiciul de 43 de milioane de lei!

În cazul executorului judecătoresc Ion Sima, fost Sima-Pinteală, instanța a schimbat încadrarea faptei  din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat sub forma aderării şi sprijinirii, în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, iar pe celei de abuz în serviciu, săvârșite în 17 acte,  i-a dat varianta agravantă în formă continuată. Formă continuată a căpătat și infracţiunea de complicitate la infractiunea de delapidare, pentru care procurorii reținuseră 17 acte materiale.

Gheorghe Brad, de asemenea, executor judecătoresc, e inclus și el de DNA în grupul infracţional organizat, cu acuzații de abuz în serviciu în variantă agravantă în formă continuată și de sustragere de sub sechestru în formă continuată.

Executorul Mihai Țimonea nu face excepție. Abuz în serviciu în variantă agravantă în formă continuată și complicitate la spălarea banilor în formă continuată sunt alte infracțiuni pentru care e judecat.

Politicianul Ilie Iova e plasat și el în același grup infracțional de către DNA, dar îi este imputată și infracţiunea de complicitate la delapidare în variantă atenuantă cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. La fel și Ion Tabugan, care, spune DNA, prin achiziționarea restaurantului Grota Haiducilor, ar fi fost complicitate la delapidare SC Hercules SA. Se mai adaugă spălarea banilor și fals în declaraţii în formă continuată.

Dosarul a fost inițiat de bravii ofițeri de la Serviciul Județean Caraș-Severin al Direcției Generale Anticorupție, lucrat apoi ca la carte de procurorii DIICOT Caraș-Severin, și vorbește despre un prejudiciu de 43 de milioane de lei!

Iosif Armaș a preluat prin SC ARGIROM Internațional SA pachetul majoritar al SC Hercules SA Băile Herculane, în 2001, dată la care societatea a fost privatizată, notează DNA. Circa 50 de imobile, între care cele mai importante hoteluri, restaurante și ștranduri termale, majoritatea clădirilor fiind declarate monumente istorice, fiecare în sine fiind un monument de arhitectură, dar și licența de exploatare a apelor termale au ajuns în mâinile unui „milionar de carton”, cum a fost numit acesta de către presă.

Când toate aceste șmenuri erau deja investigate de DGA Caraș-Severin și DIICOT Caraș-Severin, Alexandru Gavrilescu i-a luat locul lui Iosif Armaș la coordonarea activității SC Hercules SA devenind Președintele Comitetului Creditorilor, direct și prin firmele controlate de el.

„Inițial, Alexandru Gavrilescu a fost un membru al grupului care a sprijinit activitatea de delapidare a lui Iosif Armaș, activitate concretizată în transferul unor bunuri pe care Iosif Armaș le gestiona în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al SC HERCULES SA, către Valeriu Verbițchi. Începând cu luna aprilie 2016 devine cel ce coordonează în continuare activitatea grupului infracțional, fiind un adevărat lider datorită poziției pe care și-a asigurat-o, de creditor majoritar, dar și datorită potenței financiare de care dispune, putere creată de creanțe realizate prin circuite financiare fictive.”, se reține în sarcina acestuia.

Valeriu Verbițchi, colecționar la un moment dat de clădiri istorice în Herculane, a trecut între timp la cele veșnice. Rămân însă acuzațiile formulate de procurori:

„Iosif Armaș l-a atras pe Verbițchi Valeriu în cadrul grupului, văzând o oportunitate de scoatere a unor active din SC HERCULES SA cu ajutorul unui om de afaceri potent financiar și, totodată, asigurându-și protecția grupării infracționale prin anihilarea unor eventuale contestații și acțiuni civile pe care Verbițchi afirma că urmează să le promoveze. Interesat în obținerea a cât mai multor clădiri importante din Băile Herculane, Verbițchi a aderat la grup, acceptând să sprijine gruparea în promovarea unor executări silite fictive sau în promovarea unor vânzări la un preț subevaluat.”

 

 

 

 

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru dezvăluiri incendiare despre jaful de la Herculane!

Stiri de la Timisoara Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/