Comitetul Executiv Județean al PSD Caraș-Severin a adoptat astăzi prin vot două rezoluții de susținere a Guvernului Grindeanu, precum și a președintelui PSD, Liviu Dragnea!
„Considerăm că sprijinul și susținerea necondiționată acordată Guvernului Grindeanu este îndreptățită și justificată, dovadă fiind măsurile deja puse în aplicare și care duc la îmbunătățirea vieții românilor. Pensionarii, salariații, elevii, studenții, firmele, sunt beneficiari direcți ai măsurilor votate și implementate. Am votat astăzi, în unanimitate, pentru susținerea Guvernului Grindeanu! Am votat pentru unitate, responsabilitate și seriozitate, pentru o guvernare legitimă!”, transmite Biroul de presă al PSD Caraș-Severin.
Social-democrații cărășeni spun că președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales prin votul direct al tuturor membrilor de partid și se bucură în continuare de încrederea si sustinerea lor și a românilor, chiar dacă sute de mii de oameni i-au cerut în stradă demisia. Mult mai mulți ar fi cei care cred în continuare în Dragnea.
„PSD a câștigat detașat alegerile locale din 2016, la alegerile parlamentare din decembrie a obținut cel mai bun scor din istoria sa, victorii izbândite sub conducerea lui Liviu Dragnea. PSD Caraș-Severin își exprimă și a votat în unanimitate pentru totala susținere a președintelui PSD, Liviu Dragnea. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a obținut la cârma formațiunii rezultate remarcabile, a reușit să mențină unitatea în partid și mai ales să lupte alături și în fruntea echipei PSD pentru asigurarea unei guvernări performante”, anunță PSD Caraș-Severin.
Organizația condusă de deputatul Ion Mocioalcă spune că PSD are datoria să pună în aplicare programul cu care a venit în fața tuturor cetățenilor, program votat de majoritatea românilor.