Suspendare cu repetiţie! Aleşii locali orăviţeni nu reuşesc să ducă la bun sfârşit nicio şedinţă de Consiliu Local

Aleși de cetățenii orașului de pe Valea Carașului pentru a soluționa problemele UAT-ului, noii consilieri locali par mai degrabă să complice lucrurile decât să le rezolve. S-a întâmplat și astăzi când punctele care alcătuiau ordinea de zi a ședinței extraordinare nu au putut fi dezbătute și votate. Motivul? Același ca data trecută: lipsa cvorumului, cu mențiunea că inițiatori ai proiectelor de interes în această săptămână au fost consilierii social-democrați și ce ai Partidului Mișcarea Populară.

Nimic nu mai pare straniu atunci când vine vorba de suspendarea pe bandă rulantă a ședințelor de Consiliu Local în urbea condusă de edilul Dumitru Ursu. Din păcate, binele cetățenilor, clamat în campania electorală, pare să piardă teren în fața orgoliilor politice, a nepăsării, iar lista poate continua. Deși nenumărate UAT-uri încearcă să își pună lucrurile în ordine pentru a păși cu dreptul în noul an, lucrurile stau tocmai invers la Oravița, acolo unde netratarea cu seriozitate a problemelor urgente ar putea avea o serie de repercusiuni.

Referitor la întrunirea de astăzi ale cărei proiecte nu au avut sorți de izbândă, Marțian Lepa, unul din inițiatorii punctelor de pe ordinea de zi și lider al social-democraților din Oravița, a ținut să precizeze:

„Neparticiparea la ședință a consilierilor PNL și Pro România pare un fel de răzbunare, dar, pe lângă această răzbunare, ei, de la preluarea mandatelor, nu par să se comporte altfel. Noi nu contăm deloc. Atunci când ei doresc să lucreze câteva puncte, se lucrează, iar, când nu doresc acest lucru, se ridică și pleacă. Acesta este comportamentul lor față de noi și față de cetățenii acestui oraș. Nu au fost foarte multe proiecte pe ordinea de zi deoarece am căutat să tratăm cu seriozitate urgențele. Am avut inclusiv intenția de a introduce și punctele rămase de la ședința ordinară, dar iată rezultatul. Erau proiecte care nu sunt la prima apariție pe ordinea de zi. Vorbim aici despre indexarea taxelor și impozitelor locale din 2020 pentru 2021, precum și scutirea de la plata majorărilor de întârziere în ceea ce privește dările locale. Apoi, au apărut câteva modificări privind proiectul «Reducerea emisiilor de carbon în orașul Oravița bazată pe investiții destinate îmbunătățirii mobilității locuitorilor orașului Oravița». De asemenea, de avizul nostru depinde atât unitatea medicală din oraș, cât și Liceul Tehnologic «Mihai Novac». În cazul unității de învățământ, există un proiect care vizează dotarea unor laboratoare. Ei bine, liceul primeşte bani pentru acest lucru, dar pentru că se află în subordinea Primăriei, noi, Consiliul Local trebuie să le dăm acceptul pentru ca proiectul să își urmeze cursul normal. La spital este o reglare în conturi. Au luat bani dintr-o parte, sume pe care Ie-au mutat în altă parte. Vă dau un exemplu banal: au luat de la medicamente să cumpere altceva. Noi ce facem? Nu reușim să le dăm avizul. Totodată, am avut și proiectul pentru apă și canal în zona Gării. Urma să le dăm acceptul în Consiliul Local. Data trecută, acest proiect a fost scos de pe ordinea de zi doar pentru că nu a fost un reprezentant al AquaCaraș. Nu cred că s-a mai întâmplat într-o Primărie să lucrezi doar două puncte de pe ordinea de zi. Dacă nu tratăm cu seriozitate lucrurile, nu reușim să finalizăm proiectele și bineînțeles că vor începe să curgă penalitățile”.

Argumentele consilierilor absenţi

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Arătați cu degetul pentru dezinteresul cu care tratează problemele comunității, iată cum răspund consilierii Pro România, vizavi de neparticiparea la ședință, prin vocea alesului local Liviu Almășan:

„Cred că domnul Lepa nu are dreptul să vorbească despre faptul că nu se muncește din moment ce o parte din proiectele de astăzi au fost vineri pe ordinea de zi. Ce au făcut ei atunci? Au fost în hol și n-au vrut să intre la ședință. Din moment ce noi am fost acolo și am vrut să dezbatem lucrurile urgente și importante, nu cred că nu puteam găsi înțelegere pentru binele cetățenilor. Dar ei au preferat să plece. Eu le-am comunicat că voi fi plecat din localitate, dar am discutat cu cei de la Primărie să convoace o ședință mâine, poimâine pentru a pune pe ordinea de zi proiectele importante: rectificări de buget, alocări de bani, cu condiția să venim cât mai mulți. Aș fi înțeles dacă aleșii locali care au lipsit data trecută ar fi avut treabă, dar faptul că au stat în hol și apoi au plecat, asta nu pot să înțeleg. Nu se pune deloc problema orgoliilor. Cred că mai degrabă este vorba de orgoliul domnului primar care încă îi consolează pe cei de la PSD și care le dă indicații spunând că o să ne demonstreze ei că vom veni la ședințe atunci când domniile lor doresc. Noi venim când sunt puncte de interes pentru cetățeni și nu am comentat că am suportat frigul. Legat de parcurgerea proiectelor rămase de la şedinţa ordinară, acele probleme nu sunt foarte urgente pentru ședințele extraordinare. Dar, dacă Primăria consideră că sunt urgente și nu pot fi amânate, putea face un convocator și să le noteze. Văd că nu-i interesează să pună pe ordinea de zi decât ceea ce ordonă primarul. Să organizezi o nouă ședință săptămâna viitoare e prea târziu pentru că Trezoreria lucrează doar până luni și banii rămași acolo și necheltuiți nu vor putea fi folosiți. Ar fi bine să vină domnul primar, să își prezinte proiectele. Cred că am găsi o cale de a le dezbate, însă mândria lui nu-i permite să vină, să stea cu noi la masă. Singurii care pierd și suferă din toată această poveste sunt oamenii. Normal că primarul e nemulțumit pentru că nu i-am ales viceprimarul pe care îl dorea. Doar că lucrurile nu merg întotdeauna doar cum dorește primarul”.

Nici liberalii nu au așteptat să fie puși la zid, fără să scoată în evidență motivele întemeiate pentru care au spus „pas” întrunirii de astăzi:

„Absența mea de astăzi este de natură medicală, iar cea a colegilor mei are la bază motive bine întemeiate. Mai precis, două dintre punctele de pe ordinea de zi (H. P.), respectiv organigrama, cât și rectificarea bugetară, nu pot fi inițiate de un grup de consilieri, ci de primar. Celelalte puncte se aflau pe ordinea de zi din data de 18 decembrie, atunci când aleșii locali PSD și PMP, prezenți fiind în sala de ședință, au ales să nu participe la întrunire, părăsind sala înaintea începerii ședinței. Acuzele privitoare la nemuncă sunt nefondate! Dacă aleşii locali PSD și PMP ar fi interesați de «binele oamenilor», ar face front comun cu noi și ar încerca să-l responsabilizeze pe primarul Ursu! Nu i-am auzit niciodată să se plângă de absența edilului de la toate ședințele din actualul mandat, nici măcar pentru «binele oamenilor»! Dacă se vor mai organiza ședințe de Consiliu Local, bineînțeles că voi participa, așa cum am făcut-o la toate ședințele”, a subliniat viceprimarul Nicolae Cotârlă.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/