Perchezițiile au fost efectuate la 4 locații din județul Caraș-Severin și din Timiș, dar și la 3 autoturisme unde polițiștii au suspiciuni că s-ar ascunde țigări de contrabandă sau materiale pirotehnice.
Acțiunea, desfășurată în 30 decembrie, a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, iar pentru una dintre persoane, din localitatea Rusca Montană, s-a emis și o ordonanță de control judiciar.
„În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea confiscării 14.820 ţigarete, 857 filtre şi tuburi goale destinate fabricării de ţigarete şi 6.554 bucăţi articole pirotehnice. Valoarea ţigărilor ridicate în vederea confiscării se ridică la suma de 7.500 lei. Prejudiciul creat bugetului consolidat al statutului prin sustragerea de la plata accizei vamale şi TVA se estimează la suma de 6.000 lei. Faţă de unul dintre suspecţii din dosarul penal, un bărbat de 63 de ani domiciliat în comuna Rusca Montană, a fost instituită măsura controlului judiciar”, ne-a comunicat comisarul Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Din spusele polițiștilor reiese clar că posibila rețea cercetată de procurori și polițiști aveau o fabrică artizanală de țigarete.