Surpriza din cabinetul președintelui CJ Timiș. Alin Nica își aduce un sfătuitor din fosta administrație liberală

birou nica cjt

Președintele administrației timișene își îmbogățește cabinetul de la consiliul județean cu un nou consilier. Este vorba de Dan Diaconu, în prezent consilier local, viceprimar în administrația Nicolae Robu. 

Dan Diaconu a fost viceprimar în administrația Robu și președinte PNL Timișoara. Din funcția deținută la partid a demisionat în urma alegerilor locale din 2020, după ce Biroul Politic Național al PNL a stabilit dizolvarea conducerii județene a PNL Timiș și, de asemenea, a Biroului Politic Local PNL Timișoara.

Dan Diaconu spune că a acceptat cu bucurie propunerea lui Alin Nica de a-i deveni consilier personal.

„În ultimii 10 ani am acumulat o experiență administrativă care, sper, poate fi de folos dezvoltării județului Timiș. Domeniul principal de activitate coincide cu una dintre principalele mele preocupări din acești ani, aceea de obținere pentru Timișoara a titlului de Capitala Europeană a Culturii. Am fost coordonator al acestui proces încă de pe vremea în care dosarul de candidatură își căuta primele principii și valori. În aceste zile am văzut foarte mult profesionalism, viziune și oameni dedicați în livrarea de către Consiliul Județean a unor evenimente majore, de valoare artistică înaltă, dar și cu impact în 2023. Acest lucru m-a încurajat și bucurat. Dincolo, însă, de asta voi încerca să ajut în orice domeniu în care am acumulat expertiză.”, a declarat Dan Diaconu, membru în CL Timișoara, actuala legislatură.

Dan Diaconu va fi angajat la Consiliul Județean Timiș cu jumătate de normă. „Sunt angajat cu o jumătate de normă, norma mea de bază rămânând în cadrul Universității Politehnica, unde fac parte dintr-o echipă extraordinar de dinamică și valoroasă și unde îmi exercit profesia din domeniul IT.”, a mai spus Dan Diaconu.

Alin Nica: „Are și componenta politică, și componenta administrativă”

„Dan Diaconu are o experiență administrativă vastă, ne poate ajuta în ce privește implementarea programului cultural și care ține de consiliul județean în timpul Capitalei Europene a Culturii, dorim să dăm un nou impuls echipei noastre de la CJ prin cooptarea lui Dan Diaconu care are și componenta politică, și componenta administrativă, are tot ce îi trebuie pentru a fi un consilier personal de succes.”, a declarat Alin Nica.

diaconu si robu

Întrebat dacă apropierea lui Dan Diaconu de fostul primar Nicolae Robu ar putea reprezenta un dezavantaj, Alin Nica a răspuns: „Suntem cu toții colegi în PNL, este loc pentru toată lumea, nu am nimic cu domnul primar Robu,  nu am nimic împotriva domniei sale, susținem proiectele începute și neterminate, necontinuate de administrația liberală sub conducerea domnului primar Robu, așa că nu văd nicio problemă din acest punct de vedere.”

Compartimentul cabinetul președintelui numără în prezent un director – Iosif Nicoară și alți trei consilieri – fostul președinte al PNL Viorel Coifan (pe probleme de administrație), soția deputatului PNL Cosmin Șandru – Oana Raluca Șandru (pe partea de gestionare a calendarului președintelui) și Vasile Ciuruș (comunicare).

Organigrama CJ Timiș îi permite lui Alin Nica să aibă cel mult 6 consilieri locali. Pe viitor, președintele CJT vrea să mai atragă expertiză pe parte de fonduri europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/