Chiar dacă există asistenți care supraveghează elevii, și chiar dacă aceștia au fost atenționați că sunt filmați cu camere video, tot au existat cazuri de elevi prinși cu materiale de copiat.
Nouă elevi, candidați la Bacalaureatul din această sesiune, au fost prinși cu telefoane mobile, fițuici și cărți de culegeri în sălile de examene. Trei dintre aceștia sunt din Anina, doi de la Liceul Bănățean din Oțelu Roșu, unul de la Bozovici și unul de la Oravița. Nici Reșița și Caransebeșul nu au scăpat basma curată, un elev de la Colegiul Tehnic Reșița și unul de la Grup Școlar Forestier Caransebeș au fost prinși cu materiale de copiat.
Doi dintre cei nouă au fost prinși copiind, iar la ceilalți șapte doar au fost găsite asupra lor telefoane mobile sau fițuici, însă în ambele cazuri se consideră că au fraudat examenul: „Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către președintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu!”, declară Ion Chiosa, vicepreședintele Comisiei Județene de Bacalaureat. Au fost cazuri nefericite când elevii nu au încercat să copieze, doar au avut asupra lor telefoanele, și acestea au început să sune, iar asistenții s-au sesizat.
Dar, spune Ion Chiosa, elevii au fost avertizați încă de la intrarea în centrele de examinare de faptul că nu au voie în sală cu telefoane mobile sau alte materiale de unde se poate copia: „Ei sunt înștiințați încă de la început, încă de la intrarea în examen atât de către autoritățile prezente la intrare, cât și de către asistenții supraveghetori.”
Ce se va întâmpla cu cei nouă elevi:
„Candidații care au fost eliminati de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că acești candidați nu au promovat examenul de Bacalaureat”, explică Ion Chiosa.